JOCUL DE-A ȘOARECELE ȘI PISICA

Dana Sin

Un nou anunț făcut recent de ministrul Sanatatii, Nicolae Bănicioiu pare să mai liniștească puțin ritmul alert al inimilor plăpânde din piepturile cardiacilor bătrâni din România. Cel puțin asta s-ar înțelege la o primă vedere atunci când auzim sau citim această știre.

,,Medicamentele compensate se vor ieftini cu 20% de la 1 iulie, iar Romania va avea cele mai mici prețuri din Europa.” Sună de-a dreptul extraordinar, nu? Și când te mai gândești că măsura a fost anunțată, acum câteva zile, din Turcia, și de suferindul și mult încercatul nostru premier Victor Ponta. Mai mult de atât, oficialul român s-a simțit obligat să le scoată ochii bolnavilor amărâți, explicându-le că membrii Guvernului au făcut eforturi uriașe pentru a duce la îndeplinire un obiectiv atât de îndrăzneț.

Reprezentanții Ministerului Sănătății și nu numai spun că această scădere a preţurilor le va permite să pună pe piaţă şi terapii noi pentru pacienţii care suferă de hepatită C.

Dar Ponta a uitat să mai adauge un lucru. De trei ani, de când este prim-ministru al României, el avea obligaţia legală să reducă aceste preţuri conform unui ordin dat de ministrul Ion Bazac, încă din 2009. Potrivit actului normativ amintit anterior, producătorii de medicamente sunt obligaţi să anunţe anual ministerul Sănătăţii că au redus valoarea acestora în funcţie de scăderile de preţ apărute anual în celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

Dar cum orice lege este făcută pentru a fi încălcată, evident că aceștia nu au trimis anunțurile respective și nu au scăzut prețurile. Ah …. scuze de fapt au scăzut valoarea unor medicamente considerate de maximă importanță … anticoncepționalele. Ne întrebăm și noi așa ca cetățeni de rând ce suntem, dacă 3 ani de zile, Guvernul Ponta a închis ochii, nu cumva și el s-a făcut părtaș la încălcarea legii? Miniştrii din guvernul condus de Victor Ponta, care s-au tot schimbat pe bandă rulantă, au semnat în repetate rânduri ordine prin care prețurile nu sunt scăzute, ci menținute la un nivel ridicat.

Mai trebuie ținut cont de încă un lucru, la care nu s-au gândit în mod cert domnii cei mari de la București. Până la intrarea în vigoare a acestei măsuri, depozitele de medicamente sunt ticsite, iar cele ale farmaciilor sunt mai mult goale, punând astfel omul pe drumuri într-o căutare disperată după medicamentul care-l mai poate ține în viață dar care nu mai poate fi găsit. Farmaciile nu au făcut niciun fel de solicitări de produse în lunile aprilie şi mai, astfel că s-au onorat strict comenzile ferme. Nimeni nu are curajul să comande produse. E un cerc vicios. Farmaciștii dar și distribuitorii rămân cu ele pe stoc, iar producătorii nu le aduc. Acesta este un motiv pentru care anumite medicamente compensate şi gratuite lipsesc în continuare din farmacii.

Foarte probabil, rezultatul final al acestei măsuri va fi faptul că pacientul va alerga mai mult pentru un medicment mai ieftin, pe care în unele cazuri s-ar putea nici să nu-l găsească. Mai există și varianta ca, din cauza indisponibilităţii unor produse ieftine pacienţii să se trateze cu medicamente mai scumpe, ceea ce va duce în final la un rezultat contrar celui scontat.

Și atunci să înțelegem că totul va fi așa o joacă de-a șoarecele și pisica sau cum?

Related posts