GUVERNUL ”GAFĂ”! – de Alina Răducan-Suditu

Eu nu cred că doamna Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice a gafat când a spus că românii ar trebui să muncească și pe doi lei, ci chiar a spus ce a gândit. Citatul este deja clasic: ”sunt săraci,şimulţi,şitoţiştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”. O jignire la adresa tuturor cetățenilor români, dar mai ales la adresa celor care, ce să vezi, chiar muncesc pe 2 lei (probabil că în fiecare piață vedem câte o bătrânică amărâtă, care încearcă să vândă două legături de mărar, exact… pentru 2 lei).  Tot la capitolul finanțe, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, a dat-o și dumnealui cu bâtaîn baltă după ce a luat în derâdere toată populația săracă a României. Citatul domniei sale: ”Cum poți să zici am trăit fără nici un venit timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini?”. Cred că la minister nu prea se citesc știrile, că altfel  domnul Biriș ar fi știut că peste jumătate dintre copiii români, adică un procent de 51%, trăiesc în sărăcie, iar unii chiar în sărăcie extremă. Ce înseamnă asta? Că 225000 de copii din România se duc la culcare flămânzi! Copiii aceștia mănâncă și rădăcini, cartofi mai precis.Și sunt fericiți dacă găsesc o bucată de cartof într-un castron de ciorbă, se bucură la cornul primit la școală, și poate îl și împart cu frații mai mici.  Ministrul Sănătății, domnul Patriciu Achimaș Cadariu, a ținut să ne amintească și dânsul cât de ”întârziați” suntem noi, ca popor. Citatul domnului ministru: ”Dacă ar fi să raportez sistemul de sănătate la ansamblul societății, aș spune că e peste medie”. În 2012 bolnavii de cancer din România au rămas fără morfină, adică au murit în chinuri! La RMN aștepți cu lunile, la multe laboratoare de analize din provincie, dacă nu ajungi la începutul lunii să-ți fie decontate de Casa de Sănătate, ai două opțiuni: plătești sau mergi la Biserică să te rogi, să nu mori până îți vine rândul. În multe spitale îți cumperi și branulă de la farmacie, puținii medici, care au mai rămas încearcă să-și facă treaba cu tehnică învechită și luptând cu infecțiile nosocomiale (că tot ne-am ”luminat” recent că avem astfel de infecții în spitale). Ministrul Justiției, ne-a declarat chiar săptămâna aceasta următoarele: ”Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic.” Oare doamna ministru a sărit partea cu  drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor din jurământ? O fi uitat? S-o fi luat de la prima doamnă propusă pentru funcția de ministru?Și-mi mai vine o întrebare în minte, unde sunt partidele politice? Și unde este președintele Klaus Iohannis, oare nu vede ce face ”Guvernul Meu”? Tehnocrați, tehnocrați… dar, nu sunt și români? Oare cât vom mai suporta? Nici nu știi pe cine să fii mai supărat, pe guvernul acesta, care pare să nu aibă nicio legătură cu realitatea românească, pe oamenii politici care de frică, sau din interes nu mai fac opoziție sau pe președintele țării care tace, dar nu face!?

Related posts