Răzvan Marcovici, un iubitor al mișcării, care a dat fotbalul pe fitness, ca să ia viața de la zero: „Sper să insuflu determinare, voință și curaj să merg cât mai sus în cariera pe care mi-am ales-o!”

razvan5Până la 18 ani nu își imagina viața fără mingea de fotbal, fără antrenamente sau fără gustul victoriei unui meci. Din păcate, la 16 ani, un accident în primele minute ale unei reprize amicale l-a ținut departe de teren câteva luni, iar un alt ghinion ce a pornit de la o simplă răceală l-a determinat doi ani mai târziu pe râmniceanul Răzvan Marcovici să accepte să ia viața de la zero, rămânând paralizat la ambele mâini, cu stânga din cot și cu dreapta, din umăr. S-a recuperat încet, s-a apucat de studiul cursurilor Facultății de Educație Fizică și Sport, iar după multe încercări eșuate în diferite joburi, a decis ca să își schimbe radical gândirea, stilul de viață și meseria. Și s-a apucat de studiat noțiuni din domeniul fitnessului. Iar experiența de sportiv și adaptarea rapidă la efortul anaerob îl prezintă astăzi ca unul dintre antrenorii de bază ai celui mai modern club de fitness din Buzău. Povestea lui, dar și planurile pentru următoarele luni le aflăm acum, într-un interviu acordat în exclusivitate săptămânalului ”Scurtpe2″.

Silvia BUNICA: Ai crescut pe terenul de fotbal, te-ai bucurat de reuşitele unei echipe mici, dar ambiţioase ani la rând, cum te-ai dezlipit de pasiunea ce părea de-o viaţă, pentru fitness?

Răzvan MARCOVICI:  Greu, dar cu gândul că trebuie să fac mai multe pentru mine în acest domeniu decât am realizat în fotbal. Eu până la 18 ani numai fotbal respiram, nu concepeam o zi fără antrenamente. Am jucat ca mijlocaş central ofensiv şi postul acesta m-a determinat să mă învăţ cu jonglările şi în viaţă şi să atac cu orice risc, atunci când simt că ocazia mi-e favorabilă. Am o poveste cu multe peripeţii trăită până acum la 27 de ani, printre care şi o accidentare ce părea uşoară, dar a avut consecinţe urâte, o semiparalizie dintr-o simplă şi banală răceală, dar toate, cumulate, m-au adus aici, la Buzău, la acest centru de fitness astăzi, unde sper să insuflu determinare, voinţă şi curaj să merg cât mai sus în cariera pe care mi-am ales-o.

S.B.: Să înţeleg că toate aceste greutăţi întâmpinate cu sănătatea te-au îndreptat spre cunoaşterea şi aprofundarea unui stil de viaţă sănătos, combinat cu mişcarea?

razvan2R.M.: Dacă eram perfect sănătos, poate nu mă apucăm niciodată de studiu în acest domeniu. Problemele avute, în schimb, m-au făcut să vreau să devin cât mai puternic şi să vreau să nu mai petrec o singură zi în spital vreodată. Am avut noroc să găsesc şi la timpul potrivit oamenii potriviţi, şi aşa, după ce am terminat cursurile facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, am tot căutat diferite joburi, dar nu realizam nimic concret. Până m-am intersectat cu un prieten foarte bun din Râmnic, Victor Benescu  (actualmente master trainer ) şi după ce i-am povestit complicaţiile prin care am trecut, şi ce am făcut până la acel moment, m-a îndrumat către cursurile şcolii ABC Fitness. Ulterior am aflat şi de la un alt prieten care lucra în acest domeniu şi pe care eu îl stimez foarte mult că se va deschide un centru de fitness şi se caută personal calificat, iar după un interviu convingător, mă simt mândru să pot spune că vă aştept la sală, să vă împărtăşesc toate cunoştinţele mele să vă ajut să deveniţi fitt, în cel mai scurt timp!

S.B.: Deci, circumstanţe favorabile, prietenii întâlniţi la momentul potrivit, putem vorbi de noroc şi începutul unei noi pasiune aici, în cazul tău?

razvan4R.M.: De ambele, plus curajul să o iau de la zero, văzând că puterea exemplului a dat rezultate vizibile rapid. Eu după ce am început să merg la sală, în numai câteva luni transformările i-au uimit şi pe cei din jur, dar şi pe mine. De când am păşit în sală m-am uitat cu ambiţie la cel mai puternic de acolo care se antrena şi mi-am promis că aşa trebuie să ajung. Deci norocul, studiile, experienţa plus curajul de a pune ghetele în cui şi a-mi transfera pasiunea pentru mişcare şi sport într-un alt domeniu nou pentru mine, acestea sunt ingredientele reţetei mele de fi un antrenor personal astăzi.

S.B.: Şi dacă am înţeles parcursul, să punctăm şi ţelurile, comparându-le cu cele pe care ţi le fixai pe vremea când jucai fotbal…

R.M.: Când intrăm pe teren, dorinţa cea mai mare era să simt acea „serotonină”, acea plăcere maximă de a gusta victoria, de a reveni pe teren a doua zi, acea dorinţa a unui nou antrenament, a unui nou meci, a unei noi reușite. Aici, ţelul este legat de dorinţa de a face ceva nou mereu, de a motiva clienţii noi tot timpul, de a te ghida după cei mai buni antrenori, cu cele mai bune rezultate, cu cele mai noi tehnici de antrenare. Vreau să mai testez o perioadă scurtă toate cunoştinţele şi să intru şi la clase, dar şi să mă dedic clienţilor ce vor antrenamente personale, pentru că vreau lângă mine oameni sănătoşi, frumoși și plini de viaţă!

Related posts