Buzoianul Alexandru Ilii, un atlet care sare tot mai sus

1Săritura în înălţime nu duce lipsă de talente şi scoate campioni pe bandă rulantă la Buzău. După Nicuşor Duduc, atlet care a confirmat deja la săritura în înălțime, un alt elev al antrenorului Petrică Păun reușește succes după succes la competițiile naționale de atletism la care participă. Este vorba de Alexandru Ilii, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Buzău, un sportiv cu un viitor promițător în atletismul românesc. Într-un interviu acordat săptămânalul „Scurt pe 2”, Alexandru Ilii amintește despre începuturile în atletism, despre seriozitatea de care dă dovadă în pregătirea competițiilor, dar și despre obiectivele pe care și le-a propus pentru viitor!

 

Reporter: La ce vârstă ai început să practici atletism și ce te-a determinat să alegi acest sport?

Alexandru Ilii: Eram elev în clasa a III-a când domnul antrenor  a venit și a făcut o selecție la Școala Gimnazială Nr. 7. Împreună cu mai mulți copii, am fost chemat, după ore, la poarta școlii. Domnul antrenor Petrică Păun ne aștepta și mergeam în Parcul Marghiloman. La terminarea antrenamentelor, ne aducea înapoi la școală. Așa am început să descopăr tainele atletismului.

Rep.: „Săritura în înălțime” este proba la care ai ob’inut deja succese. De ce ai ales această probă?

Alexandru Ilii: La început, fiind mai grăsuț, am dobândit tehnica de aruncare a greutății și a discului. La disc, am obținut locul 3 la Campionatul Național, din martie 2014. Apoi, pe măsură ce slăbeam, domnul profesor m-a învățat săritura. În scurt timp, am intrat în primii 3 pe țară, la categoria de copii  2. “Înălțimea” mi se pare cea mai spectaculoasă probă din atletism!

Rep.: Până în momentul de față, care consideri că a fost cea mai importantă reușită în carieră?

Alexandru Ilii: După rezultatul de la Copii 1 din 2015, când am sărit 1.60 m și am cucerit titlul de Campion Național, atât în sală cât și în aer liber, cea mai importantă reușită este cea din acest an, la Campionatul Național de Probe combinate, unde am câștigat la proba dehexatlon titlul de campion național.

Rep.: Ce calități trebuie să aibă un tânăr atlet pentru a reuși să obțină rezultate bune la competițiile naționale?

Alexandru Ilii: După spusele antrenorului meu, trebuie să fiu ascultător, muncitor și perseverent, dar eu consider că trebuie și să iubești acest sport. Mie mi-a plăcut să merg la competiții, în cantonamente, la mare, vara, și la munte, iarna, iar fiecare antrenament a contribuit la dezvoltarea mea fizică.

2Rep.: Cât timp te antrenezi pe zi? Cum arată programul tău de pregătire?

Alexandru Ilii: Programul meu este destul de elaborat. Mă antrenez două ore pe zi: lunea fac viteză șiforță, miercurea, sărituri și tehnică la disc, vinerea, forță, gimnastică și tehnică greutate, sâmbăta, tehnică înălțime și garduri sau lungime, iar duminica, alergare prin parc.

Dacă nu ai fi reușit în atletism, către ce alt sport sau domeniu te-ai fi îndreptat?

Alexandru Ilii: Eu am simțit că aici îmi este locul, în atletism. Chiar dacă nu aș fi avut rezultate excepționale, nu aș fi renunțat pentru că aici am avut parte de un profesor foarte bun și de un colectiv primitor.

Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire în urma competițiilor la care ai participat?

Alexandru Ilii: Cea mai frumoasă amintire va rămâne pentru mine prima medalie câștigată în anul 2014. Atunci m-am simțit foarte mândru de rezultatul meu și mi-am propus să continui pe aceeași linie.

 Rep.: Care este visul tău în carieră?

Alexandru Ilii: Îmi doresc să egalez recordul național la proba de săritură în înălțime, la categoria Juniori 2.

Rep.: Ai un atlet preferat?

Alexandru Ilii: Urmăresc aproape toate campionatele de atletism și admir mulți atleți ce participă la diferite probe, dovedind perseverență, stăpânire de sine, hotărâre și rezistență la efort. Îi admir, în special, pe atleții români Gabriela Szabo și Monica Iagăr.

Rep.: Ce pasiuni ai? Cum îți petreci timpul liber?

Alexandru Ilii: Pasiunea mea este și va rămâne atletismul, în care investesc timp, muncă și energie.

 Rep.: Ce obiectiv major ți-ai propus pentru anul 2017?

Alexandru Ilii: Obiectivul  major  pentru  anul 2017 este să   depășesc  pragul  de  1.74 m la Campionatul Național din aer liber din 15 iulie de la Pitești și să-mi pun la punct tehnica de aruncare a suliței pentru a reuși, în proba de octatlon un loc cât mai bun. Timp ar fi pentru a mă pregăti la cele 8 probe de concurs, pe unele le stăpânesc bine, pe altele mai puțin, însă prin muncă, răbdare și determinare, orice este posibil.

Interviu realizat de Leonard Bunilă

Related posts

Leave a Comment