Marian Rădulescu, despre concluzia primei ediții a festivalului românilor de pretutindeni, ce s-a desfășurat la Buzău: “S-a dorit să facem un „pod prin cântec!”

Încă de la conceperea proiectului, cei doi și-au stabilit anumite obiective. Au dorit să vină în întâmpinarea năzuinței, de ambele maluri ale Prutului, de unire și ca un preambul la Centenarul Unirii. Prin acest festival, au sosit invitați din Basarabia și Bucovina, care prin cântec, s-a dorit, așa cum a spus și doamna Ofelia Florica Haranguș, directoarea festivalului, să facă un „pod prin cântec”. Ce alte detalii se mai pot descoperi din prima ediție, aflați acum, direct de la organizatorul Marian Rădulescu.

S.B.:  Ce așteptări ați avut cu acest eveniment unic și cum au fost ele îndeplinite, în ce măsură ?

Marian Rădulescu: Am demonstrat că toți cei ce vorbim aceiași limbă avem aceleași năziunțe, tradiții și obiceiuri, unirea fiind, deja, făcută prin actele culturale comune care s-au făcut și se vor mai face. În cadrul Centenarului Unirii, anul viitor vom organiza o caravană, Unirea prin folclor, unde formațiuni folclorice buzoiene vor merge la frații noștri din Basarabia și Bucovina cu recitaluri folclorice și poezie, ca la finele lunii august să vină ei la noi, unde vom organiza un „festival de lux”.

S.B.:  Cum a primit-o publicul buzoian pe marea doamna a cântecului muntenesc Ofelia Florica Haranguș?

M.R.: Răspunsul meu ar fi scurt -foarte bine și cu multe palme. Dacă o întebați pe dânsa, în modestia care o caracterizează, ar spune doar bine. Vocea caldă, melosul deosebit, repertoriul autentic dar și faptul că a urcat pe scena un grup vocal Izvorașul Cristalin-Cislău, îndelung aplaudat, dovedesc marele talent atât ca interpretă, dar și ca instructor de canto popular. Imediat după spectacol au venit solicitările de a concerta mai des la Buzău, prima find pe data de 3 decembrie la deschiderea festivităților dedicate sărbătorilor de iarnă, apoi pe 16 decembrie la aniversarea unui an de la înființare a “Ascior” și altele. Aș dori ca și iubitorii de folclor autentic buzoian să se bucure de măiastra-i interpretare a folclorului autentic muntenesc, așa cum se bucură frații din Basarabia și Bucovina unde, aproape săptămânal, oferă recitaluri de mare succes.

S.B.: Cine a urcat pe podium și ce voci s-au remarcat în recitaluri?

M.R.: N-am avut un podium pentru că nu a fost un festival concurs. Pur și simplu invitații noștri, și permiteți-mi să-i enumăr, colectivele-formațiile folclorice Codrencele de la Rădenii Vechi, Bucuria, Izvorașul, Sălcioarele din raionul Cahul, Haiducii de la Meleșeni, Lăpușnița de la Hîncești, toți din Basarabia, sau Mugurașii și Perla de la Cernăuți s-au întercut pe ei în dragostea și dăruirea cu care au reprezentat folclorul din zonele de unde au venit. Nici reprezentanții buzoieni, Izvorașul Cristalin-Cislău, Drăgăicuțele și micuții dansatori Coronița nu au fost mai prejos și au fost îndelung aplaudați. Toți ne-au arătat cât de măieștrii sunt…

S.B.: Ce sentimente v-a creat dvs., ca organizator, acest spectacol-show?

M.R.: Aș fi ipocrit dacă nu aș recunoaste că am fost și rămân mândru că am putut duce la capăt acest spectacol maraton. Bucuria cea mai mare a fost că spectatorii buzoieni, pe care-i felicit, au rămas în sala pâna am spus, după  cinci ore, „gata, ne vedem la ediția viitoare”. Cortina a căzut, dar mulți spectatori au rămas să ne felicite.  M-am bucurat să constat că folclorul autentic este gustat și dorit de publicul buzoian, ceea ce ne-a determinat să ne gândim să organizăm alte evenimente asemănătoare, bineînțeles, cu sprijinul autorităților, dar și a institițiilor de cultură buzoiene, fiind deschiși oricăror colaborări.

S.B.: Planuri pentru următoarele luni cu această reuninune a artiștilor de pretutideni ce iubesc folclorul și s-au reunit prima dată la Buzău?

M.R.: Festivalul, așa cum am mai spus, va continua, anul viitor, cu caravana „Unirea prin folclor” dedicată Centenarului Unirii. Reprezentanții folclorului buzoian vom merge la frații noștri din Basarabia și Bucovina și vom da spectacole de folclor și poezie și care vor culmina cu spectacolul de la finele lunii august, unde ei vor reveni la Buzău. Sperăm ca spectacolul să îl susținem în Piața Dacia, pe timp de două zile. De asemenea, musafirii noștri vor susține recitaluri la Cislău, Nehoiu și Rm.Sărat.  O să revenim cu ediția a IV-a a festivalului “Prin muzică, la obârșii”, care devenise un brand buzoian.

 

Related posts

Leave a Comment