Dora Ungureanu despre cele mai recente realizări profesionale: ”Toată munca și efortul meu se văd în proiectele noi”

Alina Răducan

De mică în fața reflectoarelor, fie ca solistă, fie ca prezentatoare a unor emisiuni de divertisment, a decis să dedice tot mai mult timp muzicii, iar acum se mândrește cu două proiecte pe care și-a pus amprenta 100%: pregătește copii în drumul lor spre o carieră muzicală și cântă la evenimente sub o nouă formulă-Dora Ungureanu și Formația. De unde a pornit dorința de a avea o trupă proprie, cu ce rezultate se mândrește și unde o putem vedea anul acesta, aflați dintr-un interviu acordat Scurt pe 2.

 Alina Răducan: Dora, începutul de an a adus schimbări semnificative în viața ta, în sensul în care ai decis să acorzi o atenție din ce în ce mai mare muzicii. Putem spune în cazul acesta, că prima ta dragoste, cea față de muzică, a rămas și cea mai mare?

Dora Ungureanu: Dintotdeauna am acordat o atenție mare muzicii, însă poate nu la acest nivel pentru că pe lângă aceasta, mai aveam facultatea și emisiunea pe care am moderat-o până acum ceva timp. De la începutul anului am hotărât că singura mea dragoste este muzica și că trebuie să îmi dedic toată atenția ei. Asta am și făcut, motiv pentru care cred că toată munca și efortul meu se văd în proiectele noi pe care le-am “adus la lumină” de la începutul lui 2019 și aici mă refer, în primul rând la formația mea, piesele și clipurile noi.

A.R.: Cum s-a născut proiectul Dora Ungureanu și formația?

D.U.: Proiectul Dora Ungureanu și Formația s-a născut dintr-o dorință foarte mare și totodată o ambiție personală, aceea de a-mi face o trupă și de a-mi pune amprenta pe evenimentele la care particip! Am vrut o formulă nouă, tânără, talentată și cu chef de viață! Formația este alcătuită din Gabriel- acordeon, Ianis- clape, Ionuț- vioara. Toți băieții sunt cu o carieră muzicală în spate, cu multe cunoștințe legate de muzică și mă mândresc cu ei și talentul lor!

A.R.:La ce fel de evenimente participați și cum vă pot găsi cei interesați?

D.U.: Participăm la evenimente private, în special nunți, botezuri și aniversări! Cei interesanți ne pot găsi pe paginile de socializare și tot acolo au și un număr de contact pentru a discuta e detaliile cu cel care se ocupă de evenimentele noastre pentru a stabili o eventuală dată când noi să cântăm la respectivul eveniment!

A.R.: Paralel pregătești și copii, iar rezultatele acestora spun multe despre nivelul tău de implicare. Cum reușești să lucrezi cu cei mici și ce premii ați câștigat împreună?

D.U.: Pe cei mici am început să îi pregătesc în urmă cu un an! Cei care mă cunosc, știu că îmi plac extrem de mult copiii și tocmai de aceea am ales să fiu cea care le arată drumul spre o carieră muzicală. Consider că la fel cum eu am fost învățată, la rândul meu trebuie și eu să învăț și să împart din cunoștințele mele muzicale. Recent am participat la câteva concursuri unde am obținut premii 1 și multe cadouri, iar eu suntem extrem de mândră de ei! Sunt ambițioși și talentați!

A.R.: Lista este în continuare deschisă? Cum pot deveni cei mici învățăceii tăi?

D.U.: Lista este în continuare deschisă pentru cei care vor să învețe și pentru cei care vor să își șlefuiască talentul! În unele cazuri cei mici vor, dar totul stă în decizia părinților! Sunt la distanță de un apel pentru a începe orele de canto cu mine… așadar, îi aștept cu drag!

A.R.: La ce evenimente te vedem vara aceasta?

D.U.: Vara aceasta pentru mine este foarte aglomerată și aici mă refer, mai ales, la weekend! Până la sfârșitul lunii octombrie la fiecare sfârșit de săptămână mă găsiți ori la concerte, ori la evenimente private alături de formație! Cam așa îmi petrec eu această vara și îmi place la nebunie!

Related posts