SITUAȚIE INEXPLICABILĂ

Caz nemaiîntâlnit la Buzău și unic în lume. Doi buzoieni, un bărbat de 46 de ani şi vărul lui, de 29 de ani, ambii din Pătârlagele, s-au vindecat de COVID 19, apoi s-au reinfectat, simultan. Inițial, cei doi au fost depistaţi pozitiv şi internaţi la Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Matei Balș” în urmă cu o lună. Ulterior, cele două teste care au fost realizate în timpul internării au avut rezultat negativ. Buzoianul de 46 de ani care a fost testat pozitiv pentru a doua oară cu temutul virus povestește procedurile prin care a trecut de la prima sa internare și până în prezent.

Reprezentanții Prefecturii Buzău spun că externarea celor doi pacienţi s-a făcut în urma recoltării consecutive de probe. Ulterior, absolut incredibil, rezultatul ambilor a fost, din nou, pozitiv.

Pacienţii, care sunt asimptomatici, au fost din nou internaţi, marți, de această dată la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Buzoianul de 46 de ani, care a fost testat pozitiv pentru a doua oară, spune că nu are niciun fel de simptom specific acestui virus.

Cazul celor doi buzoieni reinfectați cu COVID ridică deja multe semne de întrebare printre medici. Managerul Institutului ,,Marius Nasta” din București,  Beatrice Mahler, consideră că ar putea fi vorba de o vindecare incompletă, dar nu exclude nici posibilitatea unei proceduri de diagnostic greșită, care trebuie verificată.

Beatrice Mahler, managerul Institutului ,,Marius Nasta” din București   – Poate să fie vorba de imunitatea care nu a ajuns la un nivel suficient de ridicat de anticorpi ca să facă față unei alte îmbolnăviri. Pe de altă parte nu putem să excludem și posibilitatea unei proceduri de diagnostic care trebuie verificată, sau a unei stări de latență care trebuie cercetată, pe care ar putea să o aibă virusul și care după o anumită perioadă să redevină activ. Sunt ipoteze pe care trebuie să le luăm în seamă atunci când vorbim de o reinfectare. Poate să fie vorba și de o vindecare incompletă, de aceea este foarte important să fie evaluate toate situațiile, tot contextul epidemiologic al pacienților respectivi, iar concluzie să fie trase după o analiză extrem de bine făcută.”

Cei doi bărbaţi au fost asimptomatici încă de la prima testare, de la intrarea în carantină, în tabăra de la Arbănași. În județul Buzău, sunt consemnate 13 cazuri confirmate pozitiv cu COVID – 19.

Related posts

Leave a Comment