CENTURA DE EST, REABILITATĂ CU BANI EUROPENI

În următorii ani, centura de est a orașului Buzău va fi reabilitată cu bani europeni. Este anunțul făcut de autoritățile locale în cadrul unei întâlniri cu ministrul Mediului, Costel Alexe. Această importantă investiție va fi posibilă după ce șoseaua de est a orașului, așa numită Șosea a digului, va trece de la Ministerul Mediului către municipalitate. Astfel, Primăria Buzău poate întocmi un proiect de reabilitare cu bani europeni, următorul exercițiu financiar 2021 – 2027 având o secțiune specială pentru dezvoltarea infratsructurii rutiere.

Primarul Constantin Toma consideră că Centura de est a Buzăului ar fi extrem de utilă transportatorilor de marfă care circulă dinspre Moldova către zona Galați-Brăila, dar şi locuitorilor din zona Vadu-Paşii, care vin în oraş la serviciu, dar cu alte treburi.

Conform studiului de fezabilitate, o porțiune de aproximativ 3 kilometri din şoseaua de centură ar trebui amenajată pe vechiul drum de pe digul râului Buzău, dintre podurile Mărăcineni şi Vadu Paşii, iar cealaltă porțiune, de aproximativ doi kilometri lungime, ar trebui construită între podul Vadu Pașii și intersecția cu drumul național 2B, Buzău-Brăila.

Related posts