ANGAJAMENT PENTRU DEZVOLTARE

Consiliul Județean Buzău și Primăria Rm. Sărat au semnat, ieri, ,,Angajamentul de parteneriat pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Sărat,,. Este vorba despre un pact de colaborare ce prevede realizarea în comun a cinci proiecte utile pentru cetățenii din oraș și județ. Parteneriatul parafat la Rm. Sărat urmărește deschiderea cât mai rapidă a Spitalului Municipal din Rm Sărat, dar și noi demersuri pentru transformarea Spitalului CFR din Buzău în unitate suport Covid. Protocolul mai prevede susținerea financiară din partea Consiliului Județean pentru deschiderea la Rm. Sărat a unui centru de excelență dedicat elevilor din municipiu. De asemenea, parteneriatul vizează susținea financiară a sportului și culturii din Râmnicu Sărat, dar și identificarea sumei necesare pentru închiderea depozitului de deșeuri din municipiu. Nu in ultimul rand, în urma acestui acord, Consiliul Județean Buzau va deveni membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ATRAS pentru a susține financiar transportul local de persoane. Angajamentul a fost semnat de Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, Sorin Cirjan, primarul municipiului Rm. Sărat, Felix Rache, liderul organizației județene a Pro România și Carmen Ichim, fost prefect al județului și candidat al Pro România pentru Consiliul Județean Buzău.

Cum Spitalul Municipal Rm. Sarat reprezinta principala problema a comunitatii, cei patru semnatari ai angajamentului sustin impreuna ideea transformarii Spitalului CFR din Buzău în unitate suport Covid, care sa trateze toti pacientii din judetul Buzau și deschiderea cât mai rapidă a Spitalului Municipal Rm Sărat.

Presedintele Consiliului Judetean Buzau face apel, inclusiv la reprezentanții Opoziției, sa faca toate demersurile legale pentru ca Spitalul CFR Buzau sa devina spital Covid. Petre Emanoil Neagu nu exclude nici varianta identificării altor masuri, pentru redeschiderea spitalului din Rm. Sarat, astffel încât oamenii sa aiba acces la actul medical.

Felix Rache, liderul organizației județene a Pro România, spune ca de la inceput si-a propus sa nu castige capital electoral de pe urma pandemiei. Mai mult, politicianul spune ca nu vrea sa-si dezamageasca mama, care i-a cerut sa nu minta niciodata in legatura cu soarta Spitalului din Rm Sărat:

Fost prefect al județului, fost șef al Gărzii de Mediu Buzău și candidat al Pro România pentru Consiliul Județean, Carmen Ichim, pune accent și pe necesitatea rezolvarii problemelor de mediu din Rm. Sarat.

Evenimentul de ieri a fost prima conferință de presă a “Alianței pentru Râmnic,, și i-a reunit pe președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Rm. Sărat, Sorin Cârjan, Felix Rache liderul organizației județene a  Pro România și Carmen Ichim, candidat al Pro România pentru Consiliul Județean Buzău. La eveniment au mai participat consilieri locali si județeni, dar și alți reprezentanți ai celor două formațiuni politice.

Related posts