INFRASTRUCTURĂ MODERNIZATĂ CU BANI EUROPENI

Două noi proiecte de investiții ar putea fi realizate în județul Buzău cu bani europeni. Primul proiect vizează modernizarea drumului care leagă localitățile Vintilă Vodă și Plaiul Nucului. Tronsonul de drum judeţean propus pentru reabilitare, lung de 20 de kilometri, reprezintă unica legatură a localităţilor Lopătari, Mînzăleşti şi Vintilă Vodă cu drumul european  85, cu care se intersectează în comuna Mărăcineni. În cazul în care finanțarea se aprobă în acest an, lucrările de reabilitare a acestui tronson de drum ar putea începe în 2021. Al doilea proiect urmărește valorificarea potențialului…

Detalii...

INVITAȚIE LA CASA DOMNEASCĂ

Invitație pentru publicul iubitor de arta din Rm Sărat. Este vorba despre Casa Domnească din incinta Complexului Brâncovenesc care adăpostește Secția de Artă a Muzeului Municipal ”Octavian Moșescu”. În cele nouă săli de la parterul și etajul Casei Domnești, vizitatorii pot admira numeroase lucrări expuse într-o concepție care urmărește să constituie o istorie a plasticii românești a secolelor XX și XXI. Pe langa lucrarile semnate de mari pictori, fondul cel mai important al secției îl constituie cele peste 25 de lucrări de pictură și grafică realizate de marele pictor râmnicean…

Detalii...