PUŢINE CERERI

Doar 310 cereri pentru ajutoare de incalzire a locuintei au fost depuse la Rm. Sarat. Numarul solicitarilor este mult mai mic comparativ cu cel inregistrat anii trecuti. Motivul il reprezinta majorările din ultima perioada a salariilor si pensiilor, în condițiile în care plafoanele de venituri pentru acordarea ajutorului au rămas neschimbate. 

Prima etapa de depunere a cererilor pentru acordarea ajutoarelor de incalzire a locuintei s-a incheiat, dar cei care se incadreaza pentru acest tip de subvenţie se mai pot adresa Directiei de Asistenta Sociala Rm Sărat pana pe 20 noiembrie. Dupa aceasta data, cei care vor depune cereri vor beneficia de ajutoare incepand cu luna urmatoare.

Ajutorul de încălzire se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale și lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. De asemenea, subvenţia se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat.

Related posts