ACCIDENT CUMPLIT

Accident teribil, ieri după-amiază, pe șoseaua dintre Buzău şi Ploiești, în apropiere de Popasul Merei. Doi bărbați și-au pierdut viața în urma unui carambol în care au fost implicate o dubiţă şi două autoturisme. Impactul, deosebit de puternic, a fost fatal pentru cei doi șoferi, care au decedat pe loc. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al ISU Buzău. În accident a mai fost implicat un autoturism BMW, al cărui conducător, care circula în spatele autoutilitarei, nu a putut evita impactul cu dubița. După accident, traficul pe Drumul…

Detalii

80 DE CAZURI NOI

Trend oarecum constant al numărului de noi îmbolnăviri cu coronavirus în judeţul Buzău. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 80 de cazuri noi de COVID 19, 31 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar unul într-unitate sanitară din alt judeţ. Cei 80 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 14 și 78 de ani. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 4.992, 3.603 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 1.500…

Detalii

SE APROAPIE IARNA, SCHIMBAȚI ANVELOPELE!

Lunile friguroase se apropie cu pași repezi, iar polițiștii buzoieni Buzău le recomandă conducătorilor auto să schimbe încă de pe acum anvelopele de vară cu cele de iarnă. Proprietarii de mașini trebuie să știe că anvelopele de iarnă poartă însemne speciale care pot fi reperate ușor de către politiști. Din comoditate sau poate din lipsă de fonduri, unii șoferi nu înlocuiesc anvelopele de vară cu cele de iarnă. Oamenii legii îi sfătuiesc, totuşi, pe conducătorii auto să nu iasă cu mașinile în trafic, dacă nu sunt dotați corespunzător. Polițiștii de la…

Detalii

HOROSCOP (13 – 20 noiembrie)

berbec – ai multe de făcut la serviciu de aceea ar fi bine să-ți stabilești un plan de acțiune și să-l urmezi îndeaproape. Cum sănătatea este vulnerabilă ar fi bine să apelezi la colegii de încredere, pentru a te sprijini. Există conflicte în culisele profesionale ce trebuie luate în seamă. taur – cu toate că aparent este armonie și antren în relațiile sentimentale, în umbră există interese meschine din partea multora. Fii prudent și evită să ai încredere în vorbele dulci și gesturile afectuoase, indiferent din partea cui vin. gemeni…

Detalii

VICTORIE FĂRĂ EMOȚII

Victorie fără nicio emoție obținută ieri de handbalistele Gloriei Buzău  în etapa a 6-a a Ligii Naționale, care se desfășoară, timp de două zile, sub formă de turneu, în Sala Polivalentă din Capitală. Jucătoarele lui Ovidiu Mihăilă au întâlnit-o pe nou-promovata Dacia Mioveni, împotriva căreia au reușit un bun antrenament înaintea duelului de duminică, de la Nantes, din turul 3 preliminar al Ligii Europa. După o primă repriză echilibrată, în care cele două echipe au mers cap la cap și încheiată cu un avans minim al buzoiencelor, 10-9, Gloria s-a…

Detalii