UN SINGUR STUDENT VOLUNTAR LA SPITAL

Un singur student dintre cei 13 repartizați ca să sprijine, în perioada pandemiei, cadrele medicale din Spitalul Județean Buzău, a acceptat să lucreze ca voluntar în unitatea medicală. Cei 13 voluntari, studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, au fost repartizați la Spitalul Județean Buzău, săptămâna trecută, prin dispoziție a Departamentului pentru Situații de Urgență.

Reprezentanții Spitalului Județean și autoritățile fac toate demersurile pentru a atrage la Buzău cât mai mulți voluntari. Autoritățile vor asigura toate condițiile studenților voluntari care ar putea ajunge la Spitalul Județean.

Potrivit unui proiect adoptat în ședința de astăzi a Consiliului Județean Buzău, studenții care doresc să lucreze în unitatea medicală vor avea asigurate cazarea și masa, Totodată, ei vor primi și o indemnizație în valoare de 2.500 de lei, dar și diurnă.

Related posts