HOROSCOP (18 – 25 decembrie)

berbec – este rost de călătorii îndepărtate, de discuții cu persoane străine sau de planuri în acest sens. Se deschide o etapă deosebită vizavi de relațiile cu străinătatea, evidențiindu-se totodată și o dorință de rafinare sufletească.

taur – pe de o parte, apar câștiguri supli­mentare, dar pe de altă parte, tinzi să investești în diverse. Ar fi bine să lași deciziile ce privesc cheltuielile pentru săptămânile următoare, când se limpezesc gândurile și comunicarea se poate desfășura armonios.

gemeni – relațiile parteneriale se reconfigurează, deschizându-se un nou capitol. Sunt ultimele frământări în relația cu partenerul de viață sau în relația cu cei de afaceri. Acordă atenție sporită acestor relații și operează acele schimbări de care ai nevoie pentru bunăstarea ta viitoare.

rac – se deschide o nouă etapă profesională a locul de muncă. Se vor revizui anumite sarcini de muncă, vei primi altele de mare anvergură, iar eforturile tale vor fi răsplătite din plin. Implică-te cu încredere în tot ce se ivește, pentru că te vei descurca excelent.

leu – ești foarte creativ și dornic de a-ți schimba planurile de viață, mai ales cele care privesc segmentul sentimental. Sunt ultimele retușuri în ceea ce privește relația cu persoana iubită și relația cu copiii. Stabilește clar ce anume vrei în contiuare să se petreacă în viața ta amoroasă și ai încredere că așa va fi.

fecioară – relațiile familiale intră într-o nouă etapă. Schimbări de domiciliu, chestiuni privitoare la moșteniri, planuri domestice, discuții de anvergură cu neamurile. Ceea ce se stabilește acum pe tot ce ține de casă și familie va avea efecte pe termen lung.

balanță – se conturează multe controverse în relațiile cu anturajul apropiat. Discuții aprinse, aflarea unor secrete personale ale unor apropiați și de aici este posibil să revizuiești toate relațiile în care ești implicat. Renunță la cei care te consumă prea mult.

scorpion – planuri financiare noi pe termen lung! Dispar unele blocaje din calea obținerii veniturilor din munca desfășurată, astfel că poți cheltui liniștit pe tot ce ai nevoie sau pe cadouri și mofturi personale. Se deschide o etapă nouă de câștig din surse oficiale, cum ar fi un nou job.

săgetător – se deschide o nouă etapă personală, în care te vei orienta spre cu totul alte valori morale și spirituale. Este bine să-ți stabilești planuri noi de mare anvergură. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că de aici și relațiile cu ceilalți se desfășoară anevoios.

capricorn – ai nevoie de multă odihnă și detașare de cotidian. Îngrijește-te pe îndelete! Se poate declanșa o etapă în care sănătatea să-ți dea multe și ciudate bătăi de cap. Pe de altă parte, sunt momente bune de a te gândi la relațiile și situațiile în care ești implicat. Revelații obținute vor fi de mare anvergură și de un real folos.

vărsător – schimbări de proporții în relațiile cu prietenii și cu susținătorii din segmentul profesional! Te vei desprinde de unii, te vei apropia de alții, însă gustul dulce-amar predomină. Este vremea marilor revizuiri ale tuturor relațiilor și planurilor în care ești implicat. Ai nevoie de odihnă.

pești – noutățile socio-profesionale abundă, astfel că este bine să fii pregătit pentru orice. Se deschide o nouă etapă la locul de muncă. Totuși, analizează bine despre ce este vorba și spune nu acolo unde constați că ar fi prea dificil să rezolvi sau să-ți asumi.

Related posts