INVESTIȚIILE CONTINUĂ

2021 trebuie să fie un an al reorganizării și al eficienței, la Rm. Sărat. Așa crede Florin Ceparu, administratorul public al Primăriei, care afirmă că principalul obiectiv al administrației locale, în acest an,  îl reprezintă continuarea proiectelor necesare dezvoltării comunității locale. Primăria Rm. Sărat va continua investițiile în asfaltări, locuințe sociale, cultură, sport, dar și în resursa umană.

Ceparu precizează că, în perioada următoare, la Rm. Sărat, vor fi transpuse în investiții reale proiecte în valoare de peste 40 de milioane de euro.

Florin Ceparu este administrator public din anul 2017 și, în baza contractului de management, are atribuții de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.

Related posts