SPITAL DESCHIS, DAR CU CONDIȚII

Spitalul Municipal Rm. Sărat ar putea fi redeschis pentru toții pacienții, la începutul lunii martie. Vestea a fost dată de managerul unității medicale, Adrian Danielescu, la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Problema redeschiderii spitalului a fost dezbătută, într-o videoconferință cu ministrul Sănătății, la sfârșitul săptămânii trecute. Adrian Danielescu precizează că deschiderea Spitalului din Rm. Sărat depinde de respectarea anumitor măsuri și circuite sigure. Miercuri, conducerea unității medicale trebuie să înainteze propunerile către Direcția de Sănătate Publică Buzău. Pentru redeschiderea și tratarea pacienților COVID, dar și a celor non-COVID,…

Detalii...

ÎNMORMÂNTARE ÎNTRERUPTĂ DE POLIȚIȘTI

Peste 20 de persoane care participau la o înmormântare, în comuna Cislău, s-au ales cu amendă pentru încălcarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totul, după ce zeci de polițiști și jandarmi au descins, sâmbătă, la funeraliile lui Chiriac Gheorghe, un bărbat de 44 de ani, din comunitatea de romi din Cislău, la scurt timp după apariția unor imagini transmise în direct pe Facebook. Printre cei sancționați se află și un interpret de muzică lăutărească, Ștefan de la Bărbulești, împreună cu fiul său, invitați să cânte la…

Detalii...

MAI MULTE SPAȚII VERZI

Rm. Sărat ar putea deveni, în curând, un oraș verde. Cel puțin asta își propune Primăria care vrea să extindă spațiile verzi din municipiu, astfel încât să se alinieze normelor europene, care prevăd o suprafață de spațiu verde de minim 22 de metri pătrați pentru fiecare locuitor. Pe lângă realizarea a două parcuri, în cartierele Anghel Saligny și Extindere Slam Râmnic, Primăria Rm. Sărat dorește să amenajeze, în cartierul Bariera Focșani, cel mai mare parc din oraș. Autoritățile intenționează ca, în perioada urmatoare, în aceasta zonă, să fie plantați copaci…

Detalii...

VICECAMPIOANĂ BALCANICĂ

Un nou rezultat de excepţie pentru cea mai rapidă atletă din România, în primul mare concurs internaţional al sezonului indoor! Buzoianca Marina Baboi a cucerit, sâmbătă după-amiază, la Istanbul, medalia de argint în cursa de 60 de metri a Campionatelor Balcanice de seniori, la capătul unei finale dramatice, pe care Marina a încheiat-o cu timpul de 7,40 s, cu o sutime de secundă peste ocupanta locului 3. Marina a început perfect concursul balcanic, reuşind calificarea în finală din postura de câştigătoare a semifinalei 1. În actul final, buzoianca a fost…

Detalii...