SPERANȚE PENTRU REDESCHIDEREA SPITALULUI

Cresc speranțele autorităților din Rm Sărat în ceea ce privește redeschiderea Spitalului Municipal pentru toți pacienții, odată cu scăderea  numărului de pacienți cu Covid 19 internați în unitatea medicală. În această dimineață, doar 66 de persoane mai erau internate în unitatea suport pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus. Dintre acestea, 7 se aflau în Secția AȚI, 5 pacienți fiind ventilati mechanic.

Conducerea Spitalului Municipal Rm. Sărat așteaptă că numărul internărilor să se stabilizeze și unitatea să se poată redeschidă pentru toți pacienții.

Reprezentanții Spitalului Municipal au, totuși, o veste bună pentru pacienții din zona Rm. Sărat. De ieri, s-a redeschis baza de tratament a Compartimentului de balneofizioterapie din cadrul spitalului.

După mai bine de un an de când Spitalul Municipal Rm. Sărat a fost transformat în unitatea suport pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus, personalul medical resimte din plin oboseala acumulată.

Spitalul Municipal Rm. Sărat încă așteaptă răspuns din partea Ministerului Sănătații cu privire la redeschiderea unității pentru toți pacienții din zona Râmnicului. Conducerea unității medicale a făcut demersuri în acest sens chiar și înaintea sărbătorilor de Paști.

Related posts