PERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ

Primăria Buzău a premiat, ieri, echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău, care s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în cupele europene! Handbalistele de la Gloria au venit la Palatul Comunal direct de la Bucureşti, unde au jucat ultimul meci al sezonului. Jucătoarele au fost așteptate de conducerea Primăriei, dar şi de câteva zeci de suporteri.

Handbalistele echipei buzoiene au primit din partea autorităţilor şi a conducerii clubului flori şi obiecte promoţionale.

SCM Gloria Buzău s-a calificat pe locul 4 în Liga Florilor şi va intra la barajul pentru accederea în grupele Ligii Europene de Handbal. În 2020, echipa buzoiană a întâlnit la baraj chiar pe viitoarea câştigătoare a competiţiei, Nantes Atlantique, în faţa căreia a pierdut la un singur gol.

Related posts