ÎN SCENARIUL ROȘU

Și municipiul Râmnicu Sărat intră în scenariul roșu după ce incidența cazurilor de infectări cu noul coronavirus a depășit cifra de 3 la mia de locuitori. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a analizat, ieri,  măsurile dispuse la nivel național și județean, care vor avea aplicabilitate și pentru locuitorii Râmnicului. Purtarea măștii și distanțarea socială sunt măsuri menite să limiteze numărul de infectări. De asemenea, fiecare locuitor al orașului trebuie să fie atent la modul în care se protejează.

Primarul municipiului Buzău a solicitat conducerii unităților de învățământ să monitorizeze cu atenția situația, în condițiile în care unele școli din Râmnicu Sărat se confruntă déjà cu îmbolnăviri de COVID-19, copiii intrând în mediul online.

Sorin Cîrjan afirmă că soarta Spitalului Municipal depinde de fiecare cetățean în parte. Dacă numărul de pacienți nu va crește foarte mult, unitatea va putea asigura servicii medicale, atât pentru pacienții Covid, cât și pentru cei non-Covid, iar medicii și personalul de îngrijire vor putea asigura funcționarea cele două circuite. În cazul în care numărul internărilor va crește, circuitul non-Covid va trebui închis, din nou.

Primarul consideră că accesul cetățenilor în diferite locații pe baza certificatului verde a fost o măsură pripită, asupra căreia se va reveni, deoarece testarea este singura soluție de a afla dacă o persoană este infectată sau nu.

Autăritățile din Rm. Sărat fac apel la cetățeni să dovedească responsabilitate, dar și să se protejeze, sezonul rece fiind o perioadă propice apariției infecțiilor respiratorii.

Related posts