MĂSURĂ EXTREMĂ: TRIAJ PE HOLUL SPITALULUI

Decizie extremă luată la Spitalul Judeţean Buzău, din cauza avalanşei de bolnavi care se prezintă la unitatea medicală. Medicii au improvizat un triaj chiar la intrarea principală, în zona birourilor, pentru a-i ține la adăpost de frig și de ploaie și pe ceilalți pacienți care vin cu alte afecțiuni decât Covid-19. Îmbrăcați, cu fesuri pe cap, înveliți cu pături, unul lângă altul, bolnavii așteaptă să fie văzuți de medicul de gardă.

Improvizarea sălii de triaj pe hol a fost singura soluție găsită de conducerea Spitalului Județean pentru ca bolnavii care sunt negativi la Covid-19 să poată sta departe de bolnavii infectați cu SARS-CoV-2.

Preluarea mai rapidă a pacienților în triajul improvizat pe hol va permite, de asemenea, ca ambulanțele care formează coadă în curtea unității medicale să fie eliberate mai repede pentru a pleca spre alte urgențe.

În Spitalul Județean Buzău sunt internați peste 130 de pacienți cu Covid-19, iar 25 dintre aceștia se află în Unitatea de Primiri Urgențe. Sunt pozitivi și ar fi trebuit să fie internați pe o secție specială, dar nu mai sunt locuri. De asemenea, toate cele 14 locuri de la Terapie Intensivă sunt ocupate. În ultimele 24 de ore, în județul Buzău s-au înregistrat 365 de cazuri noi de infectare și 3 cazuri de reinfectare cu noul coronavirus.

Related posts