RELAXAREA DE SĂRBĂTORI, ÎNGRIJORARE PENTRU MEDICI

Dacă în aproape toată Europa, sunt încă în vigoare restricții dure impuse de pandemie, în România, vom avea sărbători de iarnă mult mai relaxate din acest punct de vedere. Autoritățile au decis ca masca de protecție să nu mai fie obligatorie în toate spațiile publice deschise și să fie eliminate restricțiile de circulație. Totodată, magazinele vor putea fi deschise până la ora 23.00 și se pot organiza petreceri în spații publice, de Revelion. Relaxarea de sărbători, decisă de autorități, nu este însă văzută cu ochi buni de către medicii din spitalele suport COVID19. Ei îi îndeamnă pe cetățeni să nu se expună mai mult decât trebuie.

Specialiștii consideră că un eventual val 5 al pandemiei ar putea fi grăbit în urma relaxării măsurilor sanitare în perioada sărbătorilor de iarnă. În același context, prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, anunță că se iau deja măsuri pentru ca valul 5 al pandemiei să găsească spitalele Covid din județ mai pregătite decât în toamnă.

În municipiul Buzău, autoritățile locale au decis organziarea revelionului în Piața Dacia. Cei care vor sărbători intrarea în noul an în centrul orașușui sunt obligați să poarte masca de protecție, dar și să păstreze distanțarea fizică.

Related posts