TAXELE SE PLĂTESC… MAI TÂRZIU

Râmnicenii care au vrut să își plătească taxele și impozitele locale în primele zile ale acestui an nu au avut unde. Autoritățile locale au decis ca plata dărilor către Serviciul Taxe și Impozite Locale să se încaseze începând cu data de 10 ianuarie. Contribuabilii nu au avut nici măcar posibilitatea de a realiza plățile prin intermediul sistemului electronic ghiseul.ro. Reprezentanții Primăriei susțin că nu este o situație unică și că s-a procedat așa an de an, deoarece este necesară actualizarea bazei de date a Serviciului Taxe și Impozite Locale, după indexarea taxelor locale cu rata inflației.

Autoritățile din Rm. Sărat afirmă că, anul trecut, s-au realizat încasări până pe data de 31 decembrie, urmând ca de pe data de 1 ianuarie să fie actualizate datele în sistem.

În multe localități din țară, din primele zile ale anului, cetățenii au luat cu asalt ghișeele pentru a-și achita taxele și impozitele locale. Viceprimarul municipiului spune că nici aceasta nu este o situație ideală și că oamenii au suficient timp la dispoziție ca să-și plătească dările până pe data de 31 martie.

Pentru a nu mai exista astfel de blocaje, cetățenii consideră că autoritățile locale ar trebui să ia din timp măsurile necesare, deoarece sunt și situații speciale în care oamenii sunt nevoiți să plătească taxele și impozitele. Mai mult, râmnicenii știau că pentru a evita aglomerația de la Serviciul de Taxe și Impozite Locale, își putea achita taxele prin sistemul integral online cu acoperire națională, ghiseul.ro.

Related posts