CERERE PESTE AȘTEPTĂRI PENTRU USTUROIUL BENONE

Este deja o certitudine că usturoiul Benone, soi omologat anul trecut, are un succes imens! Vestea că, de acum, cel mai bun usturoi românesc este disponibil pentru cultivatori s-a răspândit deja, iar primul producător al acestui soi, un fermier buzoian din localitatea Râmnicelu, a fost asaltat cu comenzi din toată ţara, pentru a livra seminţe.
Anul trecut, Valentin Jecu a cultivat 15 hectare de usturoi, de pe care a recoltat aproximativ 40 de tone. După ce a stat câteva săptămâni la uscat, usturoiul a ajuns pe rafturile supermarketurilor, iar vânzările au fost peste așteptări.

Usturoiul Benone este diferit de cel din import.

Usturoiul Benone a fost creat de către cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău. A fost o muncă de câțiva ani pentru ca acest soi să fie omologat, iar succesul de care se bucură se datorează în primul rând numelui.

Localitatea Râmnicelu este vestită la nivel naţional pentru gustosul soi de usturoi. Pământul bun şi priceperea generaţiilor de cultivatori au făcut ca această legumă-condiment să capete multe calităţi.

Related posts