Mihaela Ion, președintele ACS VIBE DANCE STUDIO despre mobilizarea cu ocazia Cupei Buzău 2018: ”Este impresionant și emoționant să constați că nu ești singur!”

thumbnail (1)Anul 2018 a venit la Buzău cu mai multe evenimente dedicate Centenarului, iar sportul nu a  făcut excepție. ACS Vibe Dance Studio a organizat Cupa Buzău în An Centenar, un concurs zonal de dans sportive care a reunit 400 de sportivi din România și Republica Moldova sub cupola Sălii Sporturilor Romeo Iamandi. Ce presupune organizarea unui asemenea eveniment, ce rezultate au obținut sportivii buzoieni și câte persoane au stat în spatele celui mai grandios spectacol de dans sportiv din câte a văzut Buzău aflați în exclusivitate de la Mihaela Ion, președintele clubului.

thumbnailAlina Răducan: Cupa Buzău în An Centenar. De ce ați ales această temă pentru un concurs de dans sportiv?

 Mihaela Ion: Ca organizatori am considerat că este o ocazie unică să marcăm și prin acest eveniment sărbătorirea celor 100 de ani de la Unire, cum altfel, decât invitând atât sportivi cât și arbitrii din Republica Moldova. Este cunoscut faptul că în Republica Moldova, dansul sportiv are o tradiție formată în ani de muncă și performanță.

A.R.: Cum puteți caracteriza nivelul de pregătire al sportivilor care au participat la Cupa Buzău?
M.I.: S-au duelat pe ring în pași de dans și măestrie tehnică sportivi din Buzău, București, Ploiești, Brăila, Galați, Iași, Piatra Neamț, Bacău, Constanța, Suceava, Brașov, Făgăraș, Republica Moldova, fiecare hotărât să se afirme și să câștige atenția arbitrilor pentru un loc final, cât mai sus în clasamentul categoriei la care au concurat, dar și a publicului prezent în sală pentru susținere și încurajări.

thumbnail (2)A.R.: Cum a decurs concursul?

M.I.: Primele programe de competiție au fost și cele mai încărcate din punct de vedere emoțional, atât pentru sportivi cât și pentru părinți, fiind vorba de categoriile de fete solo, debutanți și precompetițional- sportivi începători, care învață să gestioneze emoțiile participării într-un concurs de nivelul acesta. Următoarele programe de competiții au adus pe ring sportivi de Clasă Hobby, Clasă E, Clasă D și Open Basic, care au pus în practică toată pasiunea și dăruirea pentru acest sport minunat.

thumbnail (5)A.R.: Ce rezultate au avut sportivii Vibe Dance Studio Buzău?

M.I.: La înălțime s-au prezentat și sportivii Vibe Dance Studio, care s-au evidențiat pe tot parcursul zilei, s-au clasificat în 9 finale cu o medalie de aur, 3 medalii de argint și 3 medalii de bronz: Fete solo debutante 8-9 ani: Ioana Rotaru (locul 2), Sabina Istrătescu (locul 9); Fete solo debutante 10-11 ani: Diana Mocanu (locul 7), Bianca Tudor (locul 9), Fete solo aur 12-15 ani: Yasmina Holban (locul 1); Debutanți cha-cha 4-7 ani: Iustin Preda și Ariana Otilia Constantinescu (locul 8)- prima participare, premiați și medaliați pentru cea mai mică pereche concurentă din această competiție, fiecare având 4 ani, Alexandru Preda și Maria Lefter (locul 3), Debutanți vals lent 8-9 ani: Leo Preda și Rebeca Popescu (locul 3), Precompetițional 4-7 ani: Tudor oprea și Daria Clopoțel (locul 2), Clasă Hobby 12 – 15 ani: Mario Popa și Bianca Andreea Cojocaru (locul 9), Clasă E 6-9 ani: Matei Pandele și Alexia Drăgulin (locul 2), Clasă E 10-11 ani: Andrei Anghel și Mihaela Cîrstian (locul 8), Edi Rusu și Alessia Cristea (locul 7), Andrei Bănică și Andrada Chiriazi (locul 3); Clasă E 12 -15 ani: Alvaro Bălu și Raisa Cristea (locul 11), Raul Bălu și Delia Mănăilă (locul 6), Vlad Galeș și Miruna Corbu (locul 4).

thumbnail (4)A.R.: 170 de perechi au fost prezente la competiție, ceea ce relevă încrederea acordată clubului din Buzău. În ce constă organizarea unui asemenea spectacol-concurs? Câți oameni au fost în spatele evenimentului?

M.I.: Tot ce s-a întâmplat sâmbătă, 20 octombrie în Sala Sporturilor Romeo Iamandi nu ar fi fost posibil fără susținere. Pregătirea acestui eveniment, ca organizatori, a fost gândită încă din momentul în care s-a încheiat prima ediție a Competiției Cupa Buzău 2017. Așa cum am menționat pe tot parcursul perioadei de promovare a evenimentului, au fost alături de noi ca parteneri, autoritățile locale și federația de specialitate: Primăria Municipiului Buzău, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Buzău, Consiliul Județean Buzău, Federația Română de Dans Sportiv. Lista continuă cu oameni de afaceri și firme care ni s-au alăturat și ne-au susținut în așa fel încât evenimentul să fie unul bine realizat, iar sportivii care au venit la Buzău să concureze să dorească să revină la edițiile viitoare. Le suntem recunoscători pentru răspunsul promt și le mulțumim cu fiecare ocazie. Foarte important de menționat este faptul că alături de noi ca organizatori sunt, ca de fiecare dată când avem de pus în practică un eveniment, părinții sportivilor de la club, cărora li s-au alăturat părinți de foști sportivi care acum sunt studenți. Este impresionant și emoționant să constați că nu ești singur, și împreună cu toți cei menționați mai sus, am făcut ca numele comunității noastre să fie parte într-un sport minunat, plin de culoare și eleganță care nu poate aduce decât lucruri pozitive și educative în viața copiilor noștri și a tuturor celor care iubesc arta. Mulțumim d-nei Simona Bănică care a făcut parte din evenimentul nostru la Galele Finale și astfel, și prin cântec sufletele românilor au rezonat în același ritm. Mulțumim TVSAT Media Group Buzău Studio, mulțumim Alina Răducan Suditu, mulțumim Cristian Sîrbulescu, mulțumim tuturor oamenilor din media locală care ne-au fost și ne sunt alături de fiecare dată și fac cunoscută activitatea și rezultatele noastre.

Related posts

Leave a Comment