Sublocotenentul Doru Marian Cocioabă, pompierul buzoian care a obținut locul I, la Spartan Sprint România 2019, alături de colegii săi din țară ,,Spartan a fost o noutate şi sper eu că este doar începutul. Simt că am bifat încă un punct pe harta vieţii”

Dana Sin

Absolvent al Universităţii Alexandru Ioan Cuza –Iaşi, Facultatea de Educaţie Fizică și Sport, specializarea Atletism, sublocotenentul Doru Marian Cocioabă a practicat atletism de performanţă timp de 12 ani câştigând numeroase medalii. El este ofiţerul care se ocupă cu pregătirea pentru intervenţie şi a capacităţilor motrice a tuturor pompierilor buzoieni.  Totodată, sublocotenentul Doru Marian Cocioabă a câștigat recent alături de colegii pompieri din toată țara, locul I la Spartan Sprint România 2019, o competiție extreme de solicitantă, unde cei peste 400 de participanți au avut de parcurs mai mult de 20 de obstacole, în condiții extreme: noroi, foc, pereți și sârmă ghimpată. Mai multe despre pompierul buzoian, despre competiție, visurile și pasiunile sale veți afla în următorul interviu.

Reporter: De câți ani lucrezi în cadrul ISU Buzău?

Doru Marian Cocioabă: Am fost încadrat la ISU Buzău (Detaşamentul de Pompieri Buzău) ca şi subofiţer în anul 2007, iar în anul 2017 am trecut în corpul ofiţerilor prin examen la ISU Vrancea. În aprilie 2019 am revenit prin transfer la ISU Buzău şi sunt încadrat la Serviciul Pregătirea pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor.

Reporter: Este prima ta participare la Spartan Sprint România 2019?

Doru Marian Cocioabă: Nu, este a doua participare. Prima participare a fost tot anul acesta, în luna august, la Poiana Braşov pe un traseu extraordinar de greu, unde am ocupat tot locul I cu echipa Pompierii Români.

Reporter: Ce aptitudini trebuie să ai ca să participi la o astfel de competiție?

Doru Marian Cocioabă: Pentru a participa la o competiție de acest gen trebuie să fii un bun alergător şi să ai un psihic foarte tare şi echilibrat. Forţa şi rezistenţa corpului sunt testate la fiecare segment al cursei, iar dacă nu abordezi obstacolele cu multă îndemânare, poți să ajungi foarte repede la epuizare fizică.

Reporter: Ce a însemnat pentru tine participarea la Spartan Sprint România 2019?

Doru Marian Cocioabă: Mi-am dorit de foarte mult timp să particip la astfel de concursuri şi simt că am bifat încă un punct pe harta vieţii, cu atât mai mult cu cât am participat alături de oameni deosebiți, colegi pompieri ambiţioşi din toată ţara.

Reporter: În ce a constat mai exact aceasta competitie?

Doru Marian Cocioabă: Cursa de Spartan Sprint este una de alergare pe distanţa de 5 kilometri şi 20 obstacole foarte solicitante. Unele dintre acestea trebuie în mod obligatoriu trecute pentru a nu fi descalificat din întrecere. Altele nu sunt obligatorii, dar incapacitatea trecerii acestora duce la obligaţia de a executa 30 de Burpee ( din stând în picioare cu mâinile pe lângă corp, se execută o flotare apoi se ridică picioarele la piept, înapoi în poziţie stând în picioare urmată de o săritură uşoară cu desprindere, cu ridicarea braţelor deasupra capului).

 Reporter:  Cât timp te-ai pregătit pentru a face față cerințelor la acest concurs?

Doru Marian Cocioabă: Am început, sau mai bine zis, am reînceput să mă pregătesc constant de aproximativ un an, însă nu specific pentru acest concurs. Fac alergări pe diferite distanţe pe teren variat, urmate de exerciţii de forţă cu greutatea propriului corp.

Reporter: Având în vedere rezultatul excepțional obţinut de echipa din care ai făcut parte, te gândești să mai participi și anul viitor?

Doru Marian Cocioabă: Sigur că da. Acesta este doar începutul. Sper să fiu sănătos şi să mă pot pregăti pentru a participa şi la cursele de 13 kilometri şi 25 de obstacole, sau chiar la cursa de SUPER Spartan de 21 de kilometri şi peste 25 de obstacole.

Reporter: Ai mai participat si la alte competitii similare?

Doru Marian Cocioabă: Am mai paricipat doar la concursuri de alergări montane, dar fără obstacole. Spartan a fost o noutate şi sper eu că este doar începutul.

Reporter: Care sunt pasiunile tale? Bănuiesc ca prima ar fi sportul…

Doru Marian Cocioabă: Mă bucur că m-aţi întrebat asta. Pasiunea mea este să văd lumea din jur că face sport (sportul de masă), exerciţii fizice, mişcare de orice fel oriunde şi oricănd. Mă bucur foarte mult că acest fenomen începe să capete o asemenea amploare. Îmi mai plac drumeţiile în natură şi sporturile de iarnă.

Related posts

Leave a Comment