O NOUĂ TRANȘĂ DE VACCIN

Astazi, România a primit cea de-a șasea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, cu 92.430 doze. Transportul s-a facut pe calea aerului, iar  livrarea se face pe aeroporturile din București – Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Cele  mai multe doze, 35.000,  vor fi distribuite Centrului Regional București, iar cele mai putine vor ajunge  in centrele de la Craiova si Timisoara, cate 7000 de doze. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România maine, 26 ianuarie. In centrele de vaccinare…

Detalii...

INVESTIȚIILE CONTINUĂ

2021 trebuie să fie un an al reorganizării și al eficienței, la Rm. Sărat. Așa crede Florin Ceparu, administratorul public al Primăriei, care afirmă că principalul obiectiv al administrației locale, în acest an,  îl reprezintă continuarea proiectelor necesare dezvoltării comunității locale. Primăria Rm. Sărat va continua investițiile în asfaltări, locuințe sociale, cultură, sport, dar și în resursa umană. Ceparu precizează că, în perioada următoare, la Rm. Sărat, vor fi transpuse în investiții reale proiecte în valoare de peste 40 de milioane de euro. Florin Ceparu este administrator public din anul…

Detalii...

DIRECTORI NOI

Două licee și o școala gimnaziala din municipiul Rm. Sărat au șefi noi, din această lună. Este cazul unor unități de învățământ  în care mandatele directorilor au expirat odată cu trecerea a patru ani de la câştigarea concursurilor pentru aceste funcţii. Pe 9 ianuarie, contractele de management educaţional ale foștilor directori au expirat, iar în cele trei unități de învățământ au fost numite, cu delegare, noi conduceri. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău preciează că, în această lună, s-au vacantat 92 de funcţii de directori şi directori adjuncţi. La finalul anului…

Detalii...

ETAPA A II-A DE VACCINARE, EXTINSĂ

Guvernul a modificat din mers etapa a doua de vaccinare impotriva covid 19. Astfel, printr-o Hotărâre de Guvern,  aprobata in sedinta de ieri, au fost introduse noi categorii, dar au fost amanate pentru etapa urmatoare, alte persoane. Pe lângă categoriile „esențiale” deja incluse în această a doua etapă de vaccinare în care imunizarea vârstnicilor era esențială, a fost  inclus personalul din instituții precum  Avocatul Poporului, Curtea Constituțională,  BNR,  ANAF, avocații, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, primării. Unii angajați din mediul privat, pusi pe listă inițial în etapa 2, au fost…

Detalii...

MAJORAREA TAXELOR, ALTE EXPLICAȚII

Anul 2021 a venit cu taxe și impozite mult mai mari pentru buzoieni! Edilul Constantin Toma s-a arătat însă deranjat de valul de reacții negative primite din partea unor cetățeni ai orașului, mai ales prin intermediul platformelor de socializare. Primarul Buzăului spune că majorarea impozitului se aplică doar imobilelor, nu și autovehiculelor, și că nu îi va împovăra prea mult pe buzoienii cu venituri modeste, ci doar pe cei care dețin mai multe proprietăți. În același context, Constantin Toma atrage atenția că Primăria Buzău a început anul cu un deficit…

Detalii...

A ÎNCEPUT VACCINAREA DASCĂLILOR

Astăzi a început procesul de vaccinare a cadrelor didactice și a celorlalți angajați din învătământ din judetul Buzau. Reprezentanții Inspectoratului Scolar Judetean spun că doar jumătate din totalul dascălilor din școlile buzoiene au acceptat să se imunizeze și vor primi vaccinul anti-COVID. Imunizarea profesorilor și a celorlalți angajați din școli se realizeaza în doua centre din Buzau, un centru din Rm. Sarat si în cate unul în Vadu Pașii si Vernesti. Unitatile de invatamant din județul Buzău au desemnat o persoană de contact, care poate introduce pe platforma de vaccinare numele…

Detalii...

TROTUARE SUFOCATE DE MAȘINI

Trotuarele ocupate de mașini parcate încep să devină o problemă majoră și la Rm. Sărat. Dacă la orele prânzului, trotuarele din zona centrală a orașului și de la piață sunt asaltate de mașini, spre seară, aglomerația se mută pe trotuarele din cartierele municipiului. Cea mai mare problemă o reprezintă trotuarele din zonele de case, unde pietonii nu mai au loc să circule. Situația a intrat și în atenția autorităților locale care intenționează să poarte discuții cu cetățenii pentru a găsi o rezolvare corectă a problemei. Pentru reglementarea altor probleme rutiere…

Detalii...

CENTRU DESCHIS PENTRU VACCINARE

Începând de astăzi, odată cu debutul celei de-a doua etape de imunizare împotriva Sars Cov 2, și în municipiul Rm. Sărat a fost deschis un centru de vaccinare Covid-19. Centrul a fost amenjat pe strada Micșunelelor, Nr. 29, într-o clădire a Consilului Județean Buzău și deservește, atât populația municipiului, cât și pe cea a comunelor arondate. Inițial, Primăria Rm. Sărat a pus la dispoziția autorităților sanitare alte două locații în care să fie amenajate centre de vaccinare, însă  acestea nu au corespuns tuturor criteriilor de funcționare. Pentru buna funcţionare a…

Detalii...

PENTRU UN ORAȘ CURAT

Administrația din Rm. Sărat își dorește un oraș curat și un mediu sanatos, în 2021. Împreună cu cetățenii și firmele din municipiu autoritățile doresc sa facă pași importanți în ceea ce privește  protejarea mediului, încheierea contractelor de salubrizare și colectarea selectivă a deșeurilor menajere. Autoritățile din Rm. Sărat anunță că în acest an vor iniția noi direcții de acțiune pentru rezolvarea problemelor de mediu. Administația locală va depune eforturi pentru închiderea depozitului de deșeuri municipal și va percepe o taxă de mediu, pentru locuitorii care nu au încheiate contracte de…

Detalii...

CERERI PENTRU LOCUINȚE

Zeci de râmniceni fără un acoperiș deasupra capului solicită Primăriei acordarea unei locuinte sociale sau de tip ANL. Autoritatile nu pot onora însă toate solicitarile, fie din cauza lipsei unor astfel de locuințe în municipiu, fie din cauză că unii solicitanți nu îndeplinesc criteriile stabile pentru acordarea imobilelor. Pentru unii dintre ei există însă speranțe: fie materiualizarea noului proiect de construire a unor locuințe de tip ANL, fie reabilitarea unor imobile care fac parte din fondul locativ, distruse de foștii chiriasi, motiv pentru care au și fost evacuați. Autoritățile din…

Detalii...