Ramona Danciu- Neculae, despre povestea ultimei cărți scrise din pasiune pentru copii și lumea lor magică și mesajul direcționat către publicul-țintă al scriitoarei: “Eu am scris, voi îndrumaţi-vă copiii la citit! Vă îmbrățișez, dragi și responsabili părinți!”

10 povești magice cu tâlc pentru copii isteţi, cu ajutorul cărora vor învăța să citească, să trăiască aventuri în poveștile citite de ei, să învețe despre valorile morale și despre însemnătatea lucrurilor simple și a oamenilor frumoși! Toate cuprinse în ultima carte ce poartă semnătura Ramonei Danciu, în care mămica îi îndrumă pe cititori spre copilărie, pentru că ea este sursa poveștilor sale și de altfel unica perioadă extreme de specială! Despre ea. Dar și cum se descurcă cu cei 3 copiii ai săi ambițioasa mămică, aflați acum, din interviul…

Detalii

Scurtpe2 Nr. 394: Calitățile politicienilor

Care au fost ecourile și implicațiile la nivelul la Buzău la mariajul fiului șefului social-democrat Dragnea, cine se ocupă de filala locală a noului partid condus de Victor Ponta, care sunt jocurile de culise pentru cele mai importante funcții în administrația locală și ce investii cu fonduri  europene sunt planificate la Ramnic, puteți citi din  noua ediție a publicației Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare din Buzău și Rm.Sărat. Mai puteți afla de ce anul acesta ceapa roșie de Buzău se va vinde mai scump,…

Detalii

Irina Bucur şi succesul cofetăriei ce poartă numele după cifrele zilelor de naştere ale copiilor ei: “Viaţa este frumoasă, dar merită mereu îndulcită! ”

38 de ani. Divorţată, 2 copii. O afacere ce denotă pasiunea ei pentru dulciuri. Acestea sunt primele date pe care le poţi afla imediat ce tastezi numele buzoiencei Irina Bucur pe Google. Însă povestea cuceririi locului 2 la marele concurs destinat dulciurilor, Bake Off România şi deschiderea propriei cofetării cu reţete adaptate după deserturile franţuzeşti merge mult mai departe şi este plină de semnificaţii personale, pe care încercăm să le descoperim şi noi acum, alături de cofetarul şef Irina. Silvia BUNICĂ: 3 ani de la Bake Off, 6 luni de…

Detalii

Scurtpe2 Nr. 393: Începe școala

Ce sume se plătesc pentru grădinițile închirate, care sunt calculele politice pentu bătălia la Palatul Comunal, care sunt schimbările din marile parcuri și de ce au fost luați toți mistreții la inventariat la nivel de județ, puteți citi din  noua ediție a publicației Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare din Buzău și Rm.Sărat. Mai puteți afla despre cum simptomele atacului de cord, despre pregătirile echipelor de liga a treia pentru noul sezon și despre pregătirile pentru noul an școlar. Nu ratați recomandările profesioniștilor, interviuri în…

Detalii

Scurtpe2 Nr. 392: Căte ceva despre Uniune

Noi concursuri pentru directori în sistemul educațional, o nouă problemă pentru polițiștii locali la Rm.Sarat și schimbări majore la DNA Ploiești cu implicații buzoinei, puteți citi din  noua ediție a publicației Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare din Buzău și Rm.Sărat. Mai puteți afla despre culisele din scandalul mutării levilor din Liceul “Nenițescu” , despre cel mai așteptat meci de fotbal de la nivel județean și despre  cum puteți scăpa de petele maronii provocate de soare. Nu ratați recomandările profesioniștilor, interviuri în exclusivitate, ponturi și…

Detalii

Scurtpe2 Nr. 391: Coadă să fie!

Noi concursuri pentru directori în sistemul educațional, o nouă problemă pentru polițiștii locali la Rm.Sarat și schimbări majore la DNA Ploiești cu implicații buzoinei, puteți citi din  noua ediție a publicației Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare din Buzău și Rm.Sărat. Mai puteți afla despre culisele din scandalul mutării levilor din Liceul “Nenițescu” , despre cel mai așteptat meci de fotbal de la nivel județean și despre  cum puteți scăpa de petele maronii provocate de soare. Nu ratați recomandările profesioniștilor, interviuri în exclusivitate, ponturi și…

Detalii

Preotul Andrei Ștefan Costache despre importanța activăților artistice: “Prin actul cultural te bucuri de măreția libertății sufletului”

       Este preot și profesor, dar a fost săptămâna aceasta în fața oamenilor cu un dublu eveniment cultural. Andrei Ștefan Costache a semnat la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” vernisajul expoziției de fotografie „Cordoba-pe urmele maurilor”  și totodată, a lansat volumul de poezii “Răvaș”.  Despre activitățile culturale și despre mesajul pe care dorește să-l transmită oamenilor prin evenimentele artistice, aflați într-un interviu acordat în exclusivitate .  Reporter:  Sunteți preot și profesor, dar de data aceasta veniți în fața oamenilor într-o altă ipostază. Dublu eveniment  la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Rm.Sărat,…

Detalii

Oana Galanton, o mămică ce și-a reinventat bussinesul pentru micuțul ei: “Cufărul lui Bubu își dorește să surprindă și să satisfacă și pe cei mai mofturici copii, părinți și bunici ! “

A avut un job în presă, s-a retras la un moment dat într-o afacere cu haine și accesorii și acum și-a reinventat investiția în timpul petrecut pentru a croi, crea și închiria și vinde haine și costumații tematice, din dragoste pentru evenimente și mai ales pentru băiatul ei. Oana Galanton ne povestește în linii mari cum a ajuns la acest bussines și ce evenimente își mai propune în paralel, într-un univers dedicate copiilor. Silvia BUNICĂ: Ești mămica unui băiețel frumos, talentat, ce iubește camera de fotografiat și al cărui potențial…

Detalii

Scurtpe2 Nr. 390: Salarii și salarii…

De ce se schimbă ecuația guvernării locale prin migrările la partidul lui Tăriceanu, care sunt culisele construirii celui mai nou cartier de blocuri în Buzău, și ce schimbări majore se anunță în marile parcuri, aflați tot din noua ediție a publicației Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare din Buzău și Rm.Sărat.. Mai puteți afla ce sfaturi dau polițiștii pentru perioada estivală, cum a ajuns isteria pestei porcine la poarta fermierilor din județ și care sunt măsurile de prim ajutor în caz de insolații și arsuri…

Detalii

DISPOZIŢIE Nr. 190 privind convocarea de îndată a Consiliului judeţean Buzău în şedinţă

 ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU PREŞEDINTE   DISPOZIŢIE   Nr. 190  privind convocarea de îndată a Consiliului judeţean Buzău în şedinţă         Preşedintele Consiliului judeţean Buzău, În temeiul art.94 alin.(4) şi art.106 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  DISPUNE :            Art.1. Convocarea de îndată a  Consiliul Judeţean Buzău în şedinţă,  VINERI, 03 august 2018, ORA 1100.            Şedinţa va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Buzău din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala „Dimitrie Filipescu” cu următoarea ordine de zi: PROIECTE DE HOTĂRÂRE PRIVIND:…

Detalii