AMBULATORIUL, DOTAT CU APARATURĂ MODERNĂ

Noi investiții se derulează la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Printr-un proiect cu fonduri europene, unitatea medicală achiziționează aparatură modernă pentru Ambulatoriul integrat. De asemenea, în spital se vor realiza investiții pentru reabilitarea și modernizarea instalațiilor electrice și a instalațiilor de ventilare, tratare și purificare a aerului. Autoritățile locale speră ca Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat să atragă noi cadre medicale prin oferirea posibilității de a-și exercita profesia în condiții moderne de diagnostic și tratament. Spitalul Municipal Râmnicu Sărat  are în Ambulatoriul intregrat 21 de specialități.

Detalii

 “MÂNDRU CĂ SUNT RÂMNICEAN”

Zilele Municipiului Rm Sărat au debutat, vineri seară, cu un eveniment deosebit dedicat personalităților comunității. În cadrul unei recepții găzduite de Complexul Brâncovenesc, primarul orașului, Sorin Cîrjan, și consilierii locali s-au întâlnit cu oameni de afaceri, dar și din alte domenii, medical, cultural și științific, care, de-a lungului timpului, au avut o contribuție importantă în dezvoltarea orașului. Primarul Sorin Cârjan este convins că astfel de întâlniri vor deveni o tradiție. În condițiile în care Spitalul Municipal din Rm Sărat a fost primul spital suport covid din județ, cadrele medicale invitate la…

Detalii

COVID-19, LA SPITALUL JUDEȚEAN

Este alertă maximă la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Șapte cadre medicale din secția de Medicină Internă au fost confirmate, ieri seară, cu coronavirus. Testele au fost efectuate după ce 4 pacienți internați în această secție au fost depistați cu Covid-19. Primul pacient infectat cu noul coronavirus a fost o bătrână de 87 de ani, din municipiul Buzău, cu multiple comorbidități, internată în urmă cu o săptămână. Femeia a fost testată pentru că urma să fie transferată într-un cămin de bătrâni și avea nevoie de testare prealabilă. Rezultatul pozitiv al…

Detalii