UN NOU REGULAMENT

Cantina de Ajutor Social din Rm. Sărat are noi norme privind modul în care vor fi selectați beneficiarii. Potrivit regulamentului, de serviciile Cantinei de Ajutor Social pot beneficia doar anumite categorii de cetățeni, printre care se numără copiii în vârstă de până la 18 ani, care provin din familii cu situații materiale dificile, pensionarii care nu au susţinători legali și nu înregistrează venituri, invalizii şi bolnavii cronici, precum și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri. Noul regulamentul a fost aprobat în cea mai recentă a Consiliului Local Municipal Râmnicu…

Detalii

DOAR HRANĂ RECE

De la jumătatea lunii iulie, beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat nu vor mai primi hrană caldă, ci doar produse alimentare. Între 15 iulie si 30 august, la Cantină vor demara lucrări de curațenie generală. Dintre beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat fac parte familiile nevoiașe cu multi copii, dar și persoanele bolnave și singure cu venituri foarte mici.

Detalii

FĂRĂ HRANĂ CALDĂ

De la jumătatea lunii iulie, beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Rm. Sărat nu vor mai primi hrană caldă, ci doar produse alimentare. Între 19 iulie și 30 august, unitatea aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială va demara lucrări de igenizare. La Cantina de Ajutor se realizează curațenie generală în fiecare vară. Pe perioada lucrărilor de igienizare, beneficiarii Cantinei nu vor mai primi hrană caldă, ci doar produse alimentare, tot în valoare de 12 lei pe zi. Beneficiarii Cantinei sunt familiile nevoiașe cu mulți copii și persoanele bolnave și…

Detalii