CU OCHII PE TRAFIC

Supravegherea unităților de învățământ și a modului în care se desfășoară traficul rutier sunt obiective importante pentru Poliția Locală Râmnicu Sărat. Pentru că în zona școlilor, traficul se desfășoară anevoios, în anumite intervale orare și pentru a se evita formarea unor blocaje, agenții recomandă părinţilor să nu oprească autoturismele în faţa unităților de învățământ, ci să găsească alte zone de staţionare, care nu îngreunează traficul. De asemenea, reprezentanții Poliției Locale Râmnicu Sărat îndeamnă conductorii auto să dea dovadă de răbdare, în mod deosebit, pe acele artere ale municipiului pe care…

Detalii

ACELAȘI RĂZBOI, UN ALT EPISOD

Războiul dintre primarul Buzăului, Constantin Toma și polițiștii locali, început în urmă cu aproape 7 ani și jumătate, este departe de a se încheia. În încercarea de a reduce numărul de agenți locali, edilul a propus, astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal, înființarea Direcţiei Poliţiei Locale Buzău, ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului Local. Potrivit unor calcule, prin noua organigramă a Primăriei Buzău, și implicit prin înființarea noii Direcții, ar urma să fie disponibilizați aproape 190 de polițiști locali. Primarul Constantin Toma spune că…

Detalii

NU S-A BUCURAT DE BANII ALTUIA

Există mulți oameni corecți și cinstiți. O demonstrează și gesturilor unor râmniceni, care au găsit în oraș diferite obiecte sau sume de bani și le-au predat Poliției Locale, pentru a putea fi înapoiate proprietarilor. Este și cazul unei persoane care, deși a avut surpriza să descopere o sumă de bani pe stradă, nu a ezitat să înapoieze bancnotele celui care le-a pierdut. Reprezentanții Poliției Locale au mulțumit, atât persoanei care a găsit banii și i-a predat la sediul instituției, cât și celor care au ajutat la găsirea celui care i-a…

Detalii

MAI MULTĂ ATENȚIE PENTRU UN DEPOZIT PERICULOS

Depozitul de deșeuri industriale periculoase cu conținut de azbest, aparținând societății Fermit din Râmnicu Sărat, ar trebui mai atent supravegheat de autoritățile locale. Este opinia conducerii firmei, care a sesizat Primăria Râmnicu Sărat, după ce gardul care împrejmuiește depozitul de la marginea orașului a fost deteriorat. Lucrările de închidere a depozitului au fost finalizate în 2019, costul lucrărilor fiind suportat de firma din Rm Sărat. De atunci, depozitul este monitorizat de Fermit, care are obligația să efectueze semestrial analize cu privire la calitatea factorilor de mediu, datele urmând a fi…

Detalii

CU OCHII PE TRAFIC

Vară plină pentru polițiștii din Rm. Sărat, perioadă în care  mulți dintre râmnicenii plecați la muncă în străinătate s-au întors acasă, în concediu. Agenții s-au aflat în permanență pe străzi, pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi a preveni evenimentele rutiere grave. Cele mai mari valori ale traficului rutier s-au înregistrat pe Drumul European 85, dar și în zona centrală și în apropierea centrelor comerciale. Poliția Locală Rm. Sărat recomandă, în continuare, tuturor participanților la trafic să fie atenți și să respecte indicatoarele rutiere din oraș.

Detalii

NU DAȚI FOC USCĂTURILOR ÎN GOSPODĂRII!

Este interzis să dați foc vegetației ucate în gospodării! Avertismentul îi vizează pe râmnicenii care locuiesc la case și vor să scape de resturile vegetale de prin curți, odată cu venirea toamnei. Reprezentanții Poliției Locale îi atenționează că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexele gospodăreşti ori depozitele de furaje, punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube însemnate. Poliția Locală Râmnicu Sărat îi îndeamnă pe toți locuitorii municipiului să încheie contracte cu operatorul de salubrizare, pentru a nu mai fi nevoiți să incendieze resturile menajere sau…

Detalii

MĂSURI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR

Școlile din Râmnicu Sărat vor fi atent monitorizate de polițiștii locali. Oamenii legii vor viza în special siguranța elevilor, având în vedere aglomerația și traficul anevoios din zona unităților de învățământ, în anumite intervale orare. Pentru evitarea unor blocaje, agenții recomandă părinţilor să nu oprească autoturismele în faţa şcolilor, ci să găsească alte zone de staţionare, care nu îngreunează traficul. Polițiștii locali din Rm Sărat se vor asigura că elevii sunt în siguranță, pe parcursul întregului an școlar, în baza unor protocoale cu unitățile de învățământ. Oamenii legii vor fi…

Detalii

ATENȚIE LA COMERCIANȚII ILEGALI!

Atenție la comercianții ilegali de la colțul străzii! Recomandarea vine din partea Poliției Locale Râmnicu Sărat, care atrage atenția asupra persoanelor care comercializează diferite produse pe străzile municipiului, fără a fi autorizate. Polițiștii locali recomandă cetățenilor să manifeste maximă prudență atunci când achiziționează produse de la comercianții ambulanți și să verifice cântarele acestora, pentru a nu fi înșelați. Sunt și anumite locații din oraș, unde producătorii agricoli, în urma unei autorizații emise pe o perioadă de timp, vând propriile produse.   Cu ajutorul sistemului de monitorizare video, polițiștii locali pot verifica…

Detalii

SFATURI PENTRU O VARĂ LINIȘTITĂ

Râmnicenii sunt sfătuiți să respecte liniștea și ordinea publică pentru a se putea bucura de o vară liniștită. Recomandările vin din partea polițiștilor locali, care asigură cetățenii că vor fi cu ochii pe cei care fac scandal, generează conflicte sau distrugând spațiile verzi și mobilierul stradal, avertismentul vizându-i și pe unii tineri. Și parcurile și locurile de joacă din municipiu sunt în atenția Poliției Locale. Părinții care însoțesc copiii la locurile de joacă sunt sfătuiți să nu mai folosească echipamentele din spațiile de agrement destinate celor mici pentru a nu…

Detalii

MĂSURI SPECIALE DE PAȘTE

Polițiștii locali din Râmnicu Sărat se vor afla pe străzi, înainte de Paște,  pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi a preveni evenimentele rutiere grave. Ei recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie. Reprezentanții Poliției Locale le mai recomandă râmnicenilor, în aceste zile, să se deplaseze, pe cât posibil, pe jos, pentru a nu se crea blocaje în trafic. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să parcheze regulamentar. Râmnicenii sunt atenționați să manifeste prudență și când merg la cumpărături, să asigure…

Detalii