COOPERARE PE TEME EUROPENE

Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a aderat la proiectul „Construim Europa împreună cu autoritățile locale”. Autoritatea municipală va fi reprezentată în cadrul acestui proiect de consilierul Marius Cernea. Proiectul le va permite aleșilor locali să conlucreze și să disemineze informații în legătură cu temele europene care vizează populația locală. Marius Cernea speră să ducă la capăt cu succes misiunea încredințată de ceilalți consilieri locali. Rețeaua europeană a aleșilor locali a fost lansată în anul 2022. În cadrul programului, consilierii locali vor putea să coopereze și să transmită informații cu privire…

Detalii

CUTREMUR SIMULAT

Desfășurare amplă de forțe de intervenție, sâmbătă, în incinta fostei unități militare din Râmnicu Sărat. A fost vorba despre un exercițiu de simulare a unui cutremur organizat de Asociația K9 for Humanity. Desfășurat sub tema ,,Cum să acționăm în cazul unui sesism”, exercițiul și-a propus verificarea capacității de răspuns după producerea unui seism, respectarea planului de acţiune în cazul unei astfel de catastrofe, dar și antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu atribuţii în coordonarea acțiunilor în cazul unui cutremur. La exercițiu au participat forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Crucea…

Detalii

CAMPANIE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE ȘI PERICULOASE

Compania de salubritate RER Brăila, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila, va derula, în perioada 27 Martie – 14 aprilie 2023, prima campanie trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase menajere în tot municipiul. Această campanie se adresează atât populației, cât și agenților economici și instituțiilor publice. Colectarea deșeurilor voluminoase se face gratuit, direct de la domiciliu sau la sediu societății și instituției, în baza solicitărilor telefonice. Brăilenii au posibilitatea astfel de a se debarasa, fără niciun efort și fară niciun cost suplimentar, de orice obiect…

Detalii

ESTE NEVOIE DE REFORMĂ ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Reforma administrativ-teritorială a rămas un subiect de actualitate, dar nu este pe placul multor politicieni. Asta, deoarece un altfel de proces presupune reducerea funcţiilor publice în teritoriu. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, nu se află însă printre lideri politicii care dezaprobă un astfel de demers. Nu o dată, social-democratul buzoian s-a exprimat public în favoarea realizării unei reforme administrativ-teritoriale la nivel național, proces care ar presupune, în primul rând, comasarea unor comune. Petre Emanoil Neagu spune totuși că reforma adminstrativ-teritorială trebuie făcută în urma uor analize complexe, și…

Detalii

APEL CĂTRE CETĂȚENI!

Chiar în prima zi a recensământului, primarul municipiului Constantin Toma face un apel către toți cetățenii orașului să se declare locuitori ai municipiului Buzău. Aceasta deoarece  există riscul ca orașul Buzău să coboare sub 100.000 de locuitori, situație care ar atrage municipiului mai multe dezavantaje. Constantin Toma spune că buzoienii care întâmpină probleme în procesul de autorecenzare pot primi asistență, de luni până vineri, din partea unor reprezentanți ai Primăriei Buzău. La Reecensamântul Populației și Locuințelor din 2011, municipiul Buzău avea 115.494 de locuitori, fiind al optsprezecelea oraș ca populație…

Detalii

ȚUICA, „REMEDIU” ANTI-COVID

Două comune din zona de munte a județului Buzău au reușit să țină molima departe, în cele aproape nouă luni de pandemie, în care toată lumea a fost dată peste cap de virusul ucigaș. Comunitățile sunt atât de izolate și liniștite, încât până și virusul a uitat de ele. O spun localnicii care fac haz de necaz. Sau, cine știe, „poate că țuica băută dimineața are proprietăți nebănuite”, declară localnicii în aceeași notă comică. Pe nea` Gheorghiță îl găsim la muncă într-o gospodărie din comuna Pardoși. Își ajută vecinii la…

Detalii

DE LUNA VIITOARE ÎNCEPE TESTAREA NAȚIONALĂ

Ministerul Sănătății pregătește o testare la nivel național, pentru a verifica nivelul de imunizare a populației, dar și de răspândire a virusului. Ministrul Nelu Tătaru a declarat ca testarea la nivel național ar urma să se facă după 1 iunie, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății. Numărul de persoane testate va fi stabilit în funcție de evoluția epidemiei în România până la acel moment, dar se va ține cont de focarele existente.  “Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național…

Detalii