PARTENERIAT PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL

Eveniment important, astăzi, pentru învățământul buzoian. Reprezentanții Primăriei Buzău, ai Inspectoratului Școlar Județean și conducerea Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” au semnat contractele privind implementarea în muncipiul Buzău a unui sistem de învațământ dual împreună cu câteva firme cunoscute din oraș. Noul parteneriat vine și cu o premieră din partea municipalității: elevii care se vor pregăti în cadrul firmelor vor primi bani, atât din partea societăților, cât și a Primăriei. De asemenea, tinerii vor avea la dispoziție masă, cazare și transport gratuit. Reprezentanții firmelor prezente, astăzi, la eveniment speră ca după…

Detalii

ACUZAȚII ȘI RĂSPUNSURI

Acuzații la adresa conducerii Spitalului Municipal Râmnicu Sărat după ce doi medici chirurgi cu experiență au părăsit unitatea medicală. Este vorba despre medicii Silviu Șavga și Andrei Căpățână, care, de la începutul lunii decembrie, sunt angajații Spitalului Județean Brăila. În mediul online, anumite voci susțin că plecarea celor două cadre medicale ar fi fost forțată, în urma unui conflict cu directorul medical al Spitalului din Rm Sărat, Felicia Vasile. Contactați telefonic, medicii Silviu Șavga și Andrei Căpățână afirmă că nu este vorba despre niciun conflict. Ei precizează că au participat…

Detalii