ACTIVITATEA SPITALULUI, APRECIATĂ

Activitatea personalului medical și a conducerii Spitalului Municipal din Rm Sărat merită toate laudele. Este părerea primarului Sorin Cîrjan, care spune că reprezentanții unității medicale au făcut eforturi pentru a depăși momentele dificile din ultima perioadă. Primarul Râmnicului le recomandă, în continuare, locuitorilor orașului să aibă încredere în serviciile oferite de personalul medical și să se adreseze fără teamă spitalului. Proiectul privind evaluarea activității managementului la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, pentru anul 2022, a fost aprobat de Consiliul Local, în cea mai recentă ședință. Comisia de evaluare numită de Consiliul…

Detalii

MAI CUMPĂTAȚI, DE SĂRBĂTORI

Râmnicenii au fost mai cumpătați, în acest an, de Paști. Numărul pacienților care au ajuns, în aceste zile, la Camerele de Gardă ale Spitalului Municipal a fost relativ normal. Cele mai multe prezentări au fost înregistrate la Camera de Gardă de la Chirurgie, unde 46 de pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale. La Medicină Internă s-au prezentat șase persoane, iar la Camera de Gardă Pediatrie, 15 copii au fost diagnosticați cu  diverse infecții respiratorii. În aceste zile, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat nu s-a înregistrat nicio naștere. Specialiștii recomandă…

Detalii

NOI INVESTIȚII LA SPITAL

Noi investiții se prefigurează, în acest an, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Conducerea unității medicale și-a propus să achiziționeze un aparat RMN, un mamograf, dar și un ecograf, printr-un proiect cu fonduri europene. Reprezentanții Spitalului Municipal Râmnicu Sărat caută și o locație în care să funcționeze aparatul RMN, dar și aparatura pentru radiologie. Și pe parcursul anului trecut, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat s-au realizat mai multe investiții. Cu fonduri alocate de Primărie, unitatea medicală a reușit modernizarea centralei termice și a achiziționat un aparat laser endovenos. De asemenea,…

Detalii

ÎN DIRECȚIA BUNĂ

Activitatea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat începe să reintre în normal. Precizarea aparține conducerii unității medicale, după o perioadă de timp în care buna funcționare spitalului a fost perturbată de anumite probleme. Și din punct de vedere financiar, spitalul are o situație bună, fără a se înregistra datorii. Chiar dacă pentru o perioadă, unitatea medicală nu a putut asigura permanența activității la Camerele de Gardă, acum, lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. Managerul Spitalului din Rm. Sărat, Adrian Danielescu, precizează că, desi în ultimul an, în unitatea medicală s-au angajat 14…

Detalii

UN NOU PLAN PENTRU SPITAL

Autoritățile din Rm. Sărat și reprezentanții comitetului director al Spitalului Municipal au analizat, ieri, situația cu care se confruntă, în prezent, unitatea medicală. La întâlnirea, la care  participat și medicul Nicoleta Pavelescu, noul director medical al spitalului, conducerea unității medicale a prezentat rezultatul unei evaluări pe care a realizat-o recent. Reprezentanții Primăriei dau asigurări pacienților din zona Râmnicului, că spitalul nu se va închide. Edilul din Rm Sărat susține că Spitalul Municipal nu se confruntă cu o lipsă mare de medici. Faptul că legislația prevede ca aceștia să efectueze doar…

Detalii

CA PE PATINOAR

Gheața de pe străzile și trotuarele din Rm. Sărat a creat mari probleme în ultimele zile. Oamenii au mers cu mare grijă de teama ghețușului, însă chiar și asa tot au mai alunecat. Cadrele medicale de la Secția Ortopedie a Spitalului Municipal s-au confruntat cu un val de pacienţi cu fracturi, entorse la mâini şi picioare, după ce au alunecat pe gheaţă. Cele mai grave fracturi, cele de șold și de bazin, necesită mai bine de trei luni de recuperare, iar fracturile membrelor se vindecă după cel puțin 21 de…

Detalii

DISCUȚII DESPRE SOARTA SPITALULUI

Autoritățile și consilierii din Rm. Sărat vor analiza situația Spitalului Muncipal, miercuri, într-o întâlnire cu managerul unității medicale. Întâlnirea are loc în contextul în care, recent, medicul Mădălina Eftenaru a demisionat din funcția de director medical, din motive personale. Primarul din Rm Sărat mulțumește medicului Mădălina Eftenaru pentru activitatea desfășurată pe perioada în care a asigurat interimatul funcției de director medical și recunoaște că această funcție nu este una atractivă pentru medicii din cadrul Spitalului. Sorin Cîrjan consideră că problema cu care se confruntă, în prezent, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat…

Detalii

ȘI-A DAT DEMISIA

Directorul medical al Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, Mădălina Eftenaru, și-a dat demisia. Mădălina Eftenaru ocupa această funcție, interimar, din toamna anului trecut, când mandatul fostului director medical, Felicia Vasile, a expirat, iar aceasta nu și-a mai exprimat intenția de a participa la concurs. Mădălina Eftenaru și-a înaintat demisia, vineri, după numai 5 luni de la numirea în funcție, invocând motive personale. Ea profesează de 7 ani în Spitalul Municipal din Rm. Sărat, iar până la numirea în funcția de director medical interimar, a ocupat funcția de șef al Secției…

Detalii

INVESTIȚII ÎN DIGITALIZARE

Autoritățile din Rm Sărat continuă modernizarea și dotarea Spitalului Municipal. Unul dintre obiectivele principale a acestui an vizează modernizarea sistemului IT din unitatea medicală. În acest sens, Primăria Rm. Sărat a realizat un proiect cu fonduri europene, pentru achiziția de servere și echipamente noi destinate spitalului. Spitalul din Râmnicu Sărat asigură asistența medicală pentru populația din municipiu, dar și pentru cea din comunele limitrofe și zonele apropiate din judeţele Vrancea şi Brăila.

Detalii

TOT MAI MULTE CAZURI DE INFECȚII RESPIRATORII

Și la Râmnicu Sărat crește numărul de cazuri de infecții respiratorii. Tot mai mulți pacienți se prezintă la Camera de garda a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat sau la medicii de familie și sunt diagnosticați cu viroze. De asemenea, în unitatea medicală sunt tratați și bolnavi cu gripă și Covid-19. Ieri, în secția de Boli Infecțioase din Rm. Sărat, erau internați 6 pacienți cu gripă și alți 6 diagnosticați cu Covid-19. Pentru prevenirea infecțiilor respiratorii, medicii recomandă spălarea frecventă a mâinilor sau dezinfecția lor ori de câte ori e necesar. De…

Detalii