NEMULȚUMIȚI DE DECIZIE

Mari controverse, la Buzău, legate de amplasarea unor dozatoare cu dezinfectanți la toate scările de bloc din municipiu. Este vorba despre decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență de a impune asociațiilor de proprietari să asigure, paza, întreținerea, dar şi alimentarea permanentă a dispenserelor cu dezinfectanți, pe propria cheltuială. Aceste obligații nu sunt  agreate de către președinții unor asociații de proprietari care consideră că sunt supuși la cheltuieli ce vor atrage implicit nemulțumirea locatarilor. Mădălin Anghel, președintele unei Asociații de Proprietari din Buzău, spune că are de achiziționat 13 rezerve pentru astfel de dispozitive. Cum costul unui litru de dezinfectant, în actuala criză, aproape că s-a triplat, evident că și cheltuielile vor fi pe măsură. Pe de altă parte, unii dintre locatari au intrat în șomaj tehnic, iar alții sunt bătrâni de peste 65 de ani, care nu au cu ce să plătească.

Dumitru Nastase, un alt președinte de Asociație de Proprietari din Buzău, spune că montarea dispenserelor cu dezinfectanți este o ideea bună, însă măsurile suplimentare impuse de Primărie nu pot fi îndeplinite întocmai. El propune ca dispozitivele să fie montate în interiorul blocurilor, pentru a fi mai bine gestionată paza acestora. Totodată, Dumitru Nastase este ferm convins că locatarii vor protesta când vor avea de plătit în plus la întreținere achiziționarea a 23 de rezerve cu dezinfectant.

Primarul Constantin Toma spune că este la curent cu nemulțumirile șefilor asociațiilor de locatari din municipiu, dar crede că protejarea locatarilor este mai importantă. Edilul precizează că efortul municipalității de a achiziționa cele peste 1.600 dozatoare, plus câte o rezervă, este și așa unul foarte mare.

Edilul Buzăului face și o recomadare șefilor de asociații de proprietari în ceea ce privește paza dozatoarelor cu dezinfectant. Primaria Buzău va monta în zilele următoare astfel de dispozitive la toate cele 1.690 de blocuri din oraș. De asemenea, municipalitatea va pune la intrarea în fiecare bloc și câte un covoraș care, de asemenea, trebuie impregnat cu dezinfectant.

Related posts

Leave a Comment