BANI PENTRU COMBATEREA COVID

Primăriile din județul Buzău vor primi 1.420.000 lei din partea Consiliului Județean, pentru cheltuielile de combaterea COVID 19 și susținerea persoanelor vulnerabile. Suma provine din fondul de rezervă bugetară al judeţului pe anul 2020. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, afirmă că cei mai mulţi bani vor merge către Primăria Municipiului Râmnicu Sărat – 100.000 lei. Banii repatizați localităților din județul Buzău vor fi utilizați de ordonatorii principali de credite, numai în scopul prevenirii şi combaterii virusului ucigaș, inclusiv pentru susţinerea persoanelor şi familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ…

Detalii...

MAI PUȚINI ÎN IZOLARE

Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 528 de persoane. Pentru alte 650 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, 138 de jandarmi buzoieni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, au executat misiuni atât pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona centrelor de carantină, cât  și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor specifice. În urma misiunilor executate, au  fost…

Detalii...

MĂSURĂ CONTESTATĂ

Activitatea TUC Rm Sărat nu trebuia suspendată, iar primarul municipiului, Comitetul Local pentru Situații de Urgență și societatea de transport urban de calatori au încălcat legea. Este opinia presedintelui USR Rm. Sărat, Gabriel Ionică, făcută  publica in mediul online. Acesta precizează că s-a adresat déjà institutiilor abilitate pentru a afla daca legea a fost sau nu a fost incalcata cand autoritatile din Rm. Sarat au luat decizia de a suspenda activitatea societății TUC. Ionica considera ca decizia a fost pripita, fără să se țină cont de solicitarea multor firme din…

Detalii...

INCONȘTIENȚĂ INCREDIBILĂ

Inconștiență incredibilă a unui rezident ortoped din București. Deși a fost testat pozitiv cu coronavirus, medicul de 37 de ani, de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, a fost găsit de autorități la locuinţa socrilor săi din comuna Mărăcineni, judeţul Buzău. Anterior, bărbatului i-au fost prelevate probe pentru testare, la București, dar acesta nu a mai așteptat rezultatele la domiciliul său și s-a deplasat la locuința socrilor, în satul Potoceni. Vineri seară, rezultatul testului a arătat că rezidentul este infectat cu SARS-CoV-2. Găsit în casa socrilor, ortopedul s-a dovedit necooperant…

Detalii...

TRADIȚII ȘI OBICEIURI, ÎN SĂPTĂMÂNA MARE

Suntem in Săptămâna Mare, iar anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, fiecare dintre noi va aştepta Învierea acasă, pentru ca nu avem voie să mergem la biserică. Slujbele se oficiază, dar fără enoriaşi. Chiar şi in mediul rural, acolo unde oamenii au înţeles că nu mai pot merge să ia Lumina Sfântă. Tradiţiile acestei săptămâni sunt liniştea şi reculegerea, postul si iertarea între oameni. Numită şi Săptamâna Neagră, conform tradiţiei, se lucrează de luni şi până joi. În Lunea din Săptămâna Mare se scoate totul din casă la aerisit,…

Detalii...

HOROSCOP – 13-19 APRILIE

BERBEC – Săptămâna debutează cu aspecte controversate în plan profesional. Imaginea ta publică, cât și relațiile cu șefii sau cu autoritățile în general vor suferi modificări subtile, însă suficient de puternice încât să realizezi că se petrece ceva dincolo de aparențe. Se conturează un final de etapă în relațiile de prietenie și protectorat în câmpul muncii. Prudență și detașare! Ai nevoie de oameni noi și de cu totul alte planuri de viață. Finalul săptămânii este potrivit odihnei departe de iureșul cotidian. Primești informații prețioase pe căi mai puțin obișnuite. TAUR…

Detalii...

CUM PUTEM SĂ NE DEPLĂSAM DE PAȘTI

Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite multe întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un material care conține mai multe întrebări și răspunsuri lămuritoare. Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ? Răspuns: Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră…

Detalii...