APARAT FUNCȚIONAL

Buzoienii vor putea fi testați de COVID-19 cu aparatul Real Time PCR aflat în laboratorul special de la Direcția de Sănătate Publică. PCR-ul a devenit oficial funcțional și stă la baza ultimelor rezultate de coronavirus de la Buzău. Personalul care lucrează cu linia de testare a urmat un stagiu de instruire la Institutul Cantacuzino. Aparatul de la Buzău pentru testarea probelor recoltate de la pacienții suspecți de infectare cu COVID 19 poate prelucra până 94 de teste, zilnic.

La Buzău testele de Covid-19 sunt efectuate cu o acuratețe a rezultatului de aproape 100%. În aceste condiții, se reduce cu mult timpul de așteptare pentru aflarea rezultatelor pe testele efectuate în cazul anchetelor epidemilogice din județ.

Aparatul Real Time PCR a fost achiziționat de DSP Buzău, cu un sprijin financiar de la Guvern, în valoare de 500.000 de lei.

Related posts