UN BASARABEAN, DECISIV PENTRU GLORIA

După două egaluri, 1-1, cu Chiajna, și 0-0, la Mioveni, a venit și victoria pentru SCM Gloria Buzău în noul sezon al Ligii a doua la fotbal. Echipa buzoiană a câștigat cu 2-1 în fața ardelenilor de la „U” Cluj.

Formația din Cluj a condus la Buzău din minutul 15, după ce israelianul Golan a rămas singur cu portarul Stoian şi a deschis scorul, printr-o finalizare simplă cu latul. Echipa oaspete putea profita de repriza slabă a elevilor lui Ilie Stan, iar înainte de pauză, experimentatul Dorin Goga a ratat şansa de a face 2-0.

Iritat de prestația modestă din prima parte, tehnicianul Ilie Stan a operat trei schimbări la pauză, iar Gloria a avut o altă atitudine. Ultimele 20 de minute au fost la discreţia buzoienilor care au întors meciul prin dubla moldoveanului Maxim Iurcu, în minutele 72 și 86. Gloria s-a impus la final cu scorul de 2-1, prima victorie din acest sezon pentru echipa finanțată de Primăria Buzău.

De remarcat evoluția încântătoare a jucătorului basarabean Maxim Iurcu. Introdus pe teren în minutul 66, jucătorul transferat recent de Gloria a reușit să marcheze chiar în primul său meci pentru formația din Buzău. În vârstă de 27 de ani, Iurcu este campion al Moldovei, cu Sheriff Tiraspol, iar ultima dată a evoluat pentru gruparea FC Sfântul Gheorghe Surceni.

Considerată de mulţi una dintre favoritele la promovare, „U” Cluj are, momentan, doar trei puncte în primele trei runde. SCM Gloria Buzău, formație fără drept de promovare, deoarece este finanțată exclusiv din bani publici, urcă pe locul 7, cu două puncte mai mult decât „U” Cluj.

Related posts