PLĂTIȚI PENTRU FIECARE PACIENT ASIMPTOMATIC

Pacientii  asimptomatici sau cu forme ușoare de Covid-19 vor fi monitorizați și tratați de medicii de familie. In schimb, doctorii ar urma să primească 105 lei pentru fiecare pacient, bani decontați din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Guvernul a adoptat in ultima sedinta, de la sfarsitul saptamanii trecute,  o ordonanţă de urgenţă in acest sens, iar medicii de familie vor putea elibera și certificatele necesare pacienţilor pentru concediile medicale aferente acestei perioade, când aceştia se află în carantină sau în izolare.

O misiune deloc ușoară, susțin mulţi doctori de familie, care trebuie să stabilească dacă un pacient trebuie trimis la testare sau are doar o răceală. Ei spun că le-ar fi de folos anumite dispozitive medicale, prin care să poată consulta bolnavii, de la distanță, așa cum se întâmplă în alte țări.

Noile măsuri au menirea să degreveze sistemul medical de urgenţă, dar cresc răspunderea medicilor de familie. În România, spre deosebire de alte ţări europene, nu există consultaţie la distanţă. Medicii vor decide doar pe baza unor întrebări care e tratamentul bolnavilor şi când e cazul să fie trimişi la spital.

Reprezentantii  Medicilor de Familie spun ca probabil  una dintre condiţiile care va impune evaluarea va fi dispneea-greutatea in respiratie, pentru că asta e un semn că s-a instalat o pneumonie, o afectare a plămânului. O alta investigatie ar fi masurarea saturatiei de oxigen in sange, lucru imposibil de efectuat, de la distanta. Medicii spun că în alte ţări persoanelor care au fost pozitive li s-a pus la dispoziţie un kit, acolo unde sunt izolaţi, care conţine şi un pulsoximetru.

Intre timp,  sistemul de sănătate e tot mai aglomerat şi de doctorii de familie depinde dacă, de exemplu, un infectat cu simptome uşoare, sau fără, poate trece drept un pacient cu o banală răceală, fără să mai fie testat şi izolat.

Încă din 15 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța că guvenul pregătește o ordonanţă de urgenţă pentru ca pacienții cu forme uşoare şi medii de Covid-19, precum şi cei asimptomatici să poată rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, în timp ce cazurile grave vor fi spitalizate.

Related posts