RACORDAȚI LA GAZE

Extinderea rețelei de gaze este principala prioritate a autorităților din Valea Ramnicului, în acest an. Proiectul a fost demarat anul trecut, dar au mai rămas câteva străzi, care nu erau cuprinse în domeniul public și unde rețeau de gaze nu s-a putut realiza. Locuitorii de pe străzile Petalelor, Amurgului și Calea București vor putea beneficia de gaze din acest an.

Primarul din Valea Râmnicului, Marian Galbenu, îi îndeamnă pe cetățeni să fie pregătiți să se racordeze la rețeaua de gaze, pentru că în perioada următoare vor fi realizate și branșamentele.

Tot în acest an, administrația din Valea Râmnicului și-a propus mai multe lucrări de refacere a unor străzi.

Related posts