BANII PE ABONAMENTE, RETURNAȚI

Din cauza pandemiei, suporterii echipelor de fotbal și handbal a SCM Gloria Buzău nu au putut lua loc în arene. Astfel, conducerea clubului a luat decizia de a returna banii celor care și-au achiziționat abonamente.

Printr-un comunicat de presă, SCM Gloria Buzău informează suporterii care și-au achiziționat abonamente petru sezonul trecut, 2019-2020, că-și vor putea recupera banii investiți, pentru meciurile nedisputate.

Toți cei care dispuneau de abonamente vor fi despăgubiți, conform unui algoritm de calcul stabilit de clubul buzoian. Astfel, suporterilor care și-au achiziționat abonamente pentru Liga Florilor la handbal feminin, li se vor returna banii pentru cele trei partide nedisputate. În ceea ce privește Liga a II-a la fotbal, cei cu abonamente vor fi despăgubiți pentru șapte partide.

Toți cei în cauză sunt așteptați la sediul clubului din Crâng, cu actul de identitate și abonamentul.

Conform estimărilor făcute de conducerea grupării, este vorba de aproximativ 100 de tichete.

Related posts