PACIENȚI CU COVID, ÎMPĂRTĂȘIȚI PE PATUL DE SPITAL

În Săptămâna Patimilor, bolnavii de Covid-19 internați în secția ATI a Spitalului Județean Buzău au primit o vizită mai puțin obișnuită. Pacienții au avut ocazia să fie împărtășiți de către un preot. Părintele Iulian Raicovici, care slujește în biserica din curtea spitalului, a fost cel care și-a făcut curaj și a pornit în nobila misiune. A îmbrăcat combinezonul și toate celelalte elemente de protecție, apoi a tras patrafirul pe deasupra și a intrat în zona contaminată.

Nu este pentru prima oară când preotul bisericii de la Spitalul Județean împărtășește pacienți din secțiile cu bolnavi în stare gravă.

Părintele Iulian Raicovici spune că, la început, i-a fost frică să intre în secțiile cu pacienți Covid, însă și-a învins foarte repede această teamă, când a observat ce impact are prezența unui preot asupra celor aflați pe patul de spital, dar chiar și pentru cadrele medicale aflate în prima linie.

În prezent, 14 pacienți infectați cu noul coronavirus primesc oxigen în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău.

Related posts