REABILITAREA PIEȚEI DACIA, ÎN FAZA LICITAȚIEI

Modernizarea Pieței Dacia, unul dintre marile proiecte finanțate cu bani europeni, în municipiul Buzău, va demara în curând. Zilele trecute, Primăria Buzău a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice proiectul de modernizare a platoului din centrul orașului. Firmele interesate au la dispoziţie două luni pentru a încerca să adjudece lucrarea prevăzută cu un buget de 6 milioane de euro, din fonduri europene. Începând cu data de 3 iulie, specialiştii din Primăria Buzău vor analiza ofertele şi vor anunţa firma câştigătoare. Dacă nu vor fi contestaţii, de la toamnă sau, cel mai târziu, începutul anului viitor, vor începe lucrările.

Potrivit proiectului, centrul oraşului Buzău va fi transformat într-o zonă urbană pietonală multifuncţională, iar platoul din faţa Primăriei va arata complet diferit. Pavajul va fi schimbat în totalitate, iar în locul gresiei va fi pus un granit mat ce va păstra motivele tradiţionale româneşti. Vor fi montate bănci cu arhitectură modernă, iar fântânile arteziene vor fi adaptate noului stil. De asemenea, zona de spaţii verzi va fi extinsă şi vor apărea şi spaţii noi destinate turiştilor.

Nu în ultimul rând, de la intersecţia de la „Sfinţii Îngeri” până la magazinul Dacia, Aleea Trandafirilor va fi închisă traficului rutier. Vot fi montaţi stâlpi retractabili pentru ca accesul auto să poată fi permis în cazuri speciale.

Modernizarea Pieței Dacia nu este singura investiție cu bani europeni demarată la Buzău. În perioada 2016 – 2020, municipalitatea a atras aproximativ 80 de milioane de euro, bani europeni. Edilul Constantin Toma estimează însă investitii europene de aproape trei ori mai mari, până în 2024, adică anul când va fi dus la bun sfârșit cel de-al doilea său mandat la conducerea administrației buzoiene.

O altă investiție de mare anvergură cu fonduri europene a fost demarată la Buzău chiar în acest an. Este vorba despre modernizarea a trei mari artere ale orașului: strada Transilvaniei, bulevardul Unirii și Aleea Industriilor.

Related posts