SE REDESCHIDE SPITALUL DIN RM. SĂRAT!

Veste extraordinară pentru zeci de mii de oameni din zona Rm Sărat. Spitalul Municipal, declarat unitate Covid în urmă cu un an, se va redeschide și pentru ceilalți pacienți, cel mai probabil la jumătatea săptămânii viitoare. Ieri, Direcția de Sănătate Publică Buzău a transmis Spitalului Municipal Rm. Sărat confirmarea îndeplinirii condițiilor pentru începerea demersurilor în vederea redeschiderii porților unității și pentru pacienții non-covid.

Spitalul din Rm. Sărat a fost transformat în unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 la sfârșitul lunii martie a anului trecut. De atunci, viața pacienților din oraș, precum și cea a celor din comunele limitrofe a fost un chin. Oamenii s-au luptat nu doar cu bolile de care sufereau, ci și cu teama și drumurile lungi către clinici private sau alte unități medicale din orașele învecinate.

Conducerea Spitalului Municipal și personalul medical finalizează traseele de intervenție și fac ultimele pregătiri pentru redeschiderea unității medicale.

În prezent, în curtea spitalului este amenajat un cort pentru testarea și trierea pacienților.

Autoritățile din Rm. Sărat și reprezentanții Spitalului Municipal au făcut continuu demersuri în vederea redeschiderii unității pentru tratarea tuturor pacienților, dar răspunsul nu a fost niciodată favorabil. Demersului de redeschidere s-au alăturat și cadrele medicale, în condițiile în care, de mai bine de un an, medicii chirurgi, ortopezi și ginecologi nu și-au practicat meseria, tratând doar cazuri de COVID-19.

Related posts