LANSARE DE CARTE

Un nou eveniment cultural deosebit găzduit de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Este vorba despre lansarea cărții „Originile Ideologice ale grupării teroriste Boko Haram” scrisă de râmniceanul Cristi Rusin. Lansarea volumului a fost urmată de o conferință de presă pe aceeași temă, la care au  participat cercetători din București, oameni de cultură, dar și autoritățile locale.

Cartea lui Cristi Rusin, absolvent al Facultății de Istorie din Cadrul Universității București, este, de fapt, lucrarea de licență a tânărului din Rm. Sărat.

La eveniment a participat și conf. univ. dr. Simona Mariana Corlan-Ioan, fost ambasador al României în Regatul Maroc și Africa de Vest, specialist în istorie vest africană și director al Insitutului de Studii Africane al Universității București. Ea s-a declarat mândră pe parcursul fostului ei student.

Cuvinte frumoase despre cartea lui Cristi Rusin au avut și fostul deputat, Ovidiu Alexandru Raetchi, specialist în securitate și studii de geopolitică, dar și președintele Asociației de Geopolitică ,,Ion Conea”, prof.dr Vasile Simileanu.

Și autoritățile din Rm. Sărat s-au declarat impresionate de inițiativa tânărului autor.

În cadrul Festivalului Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, organizat, recent, la Râmnicu Sărat, Cristi Rusin a primit premiul „Victor Frunză”. Printre altele, premiul va consta în publicarea volumului intitulat „Străinul din Orient”.

Related posts