FERIȚI DE ARȘIȚĂ

Valul de căldură persistă în tot sudul României, iar autoritățile din Rm Sărat ajută populația să treacă cu bine de caniculă. Zona centrală a orașului este stropită în permanență în cursul dimineții, iar oamenii sunt sfătuiți să se ferească de văpaie prin numeroase mesaje pe rețelele de socializare sau prin intermediul stației de radioficare a orașului. De asemenea, printr-un  protocol de colaborare încheiat între Colegiul Județean al Farmaciștilor Buzău și Primăria Râmnicu Sărat, farmaciile din oraș au devenit puncte de ajutor nemedical pentru persoanele aflate în dificultate.

În perioada următoare, reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat intenționează să achiziționeze și un cort de prim ajutor.

În continuare, autoritățile recomandă cetățenilor să se deplaseze în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, să evite aglomerațiile, expunerea la soare și efortul intens între orele 11:00 – 18:00. De asemenea, hidratarea corespunzătoare este esențială pe timpul verii.

Related posts