TRADIȚII ȘI OBICEIURI, DE SF. MARIE MICĂ

Creştinii sărbătoresc, astăzi, Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Rm .Sarat a fost astazi plină de credinciosi, veniti sa se roage dar mai ales sa aduca multumiri  pentru…

Detalii...

 SPRIJIN PENTRU UNIRE, DE LA ILIE BOLOJAN

Liberalul Ilie Bolojan – actualul președinte al Consiliului Județean Bihor și fost primar al municipiului Oradea, timp de trei mandate –  a fost prezent la Buzău, astăzi, la invitația primarului Constantin Toma. Șeful administrației județene din Bihor, prieten cu social-democratul Constantin Toma, este unul dintre susținătorii unirii orașului Buzăul cu Țintești. În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc, de dimineață, la sediul Primăriei Buzău, oaspetele din Bihor a explicat de ce este benefică pentru cetățenii din Buzău și Țintești unirea celor două unități administrative. Constantin Toma, primarul…

Detalii...

PROIECT PILOT LA O ȘCOALĂ DIN RM. SĂRAT

Noul an școlar începe cu un proiect pilot, cu multe noutăți, în șase școli din toată țara. Școala gimnazială „Gheorghe Vernescu”, din municipiul Râmnicu Sărat, este una dintre unitățile de învățământ în care, de luni, 23 de elevi de clasa a V-a vor învăța în proiectul pilot. De exemplu, evaluarea se face prin calificative iar după doi ani vor putea să își aleagă obiectele de studiu care îi atrag cel mai mult și pentru care dezvoltă abilități. Conducerea unității școlare din Rm. Sărat explică motivul pentru care a aplicat pentru…

Detalii...