GHENE ÎNCHISE LA BLOCURILE TURN

Toate ghenele de gunoi ale blocurilor turn din municipiul Buzău se vor desființa, începând de anul viitor. Astfel, locatarii de la imobilele prevăzute cu tobogan vor fi nevoiți să arunce resturile menajere în pubelele subterane ale operatorului de salubritate RER Sud, amenajate în apropierea imobilului. Desființarea ghenelor de gunoi ar fi o soluție pentru eliminarea focarelor de infecție din jurul acestor blocuri, dar vine și cu probleme pentru locatarii care stau la etajele superioare, mai ales pentru cei în vârstă. Situația a fost dezbătută pe larg, la ultima ședință a Consiliului Local Municipal Buzău.

Responsabilii Primăriei Buzău consideră că prin desființarea toboganelor de la blocurile turn se rezolvă și problema colectării selective, proces care, în prezent, se desfășoară cu dificultate la aceste imobile. În maximum doi ani, municipalitatea va amenaja platforme îngropate de gunoi în toate cartierele orașului.

Related posts