PERCHEZIȚII LA PROXENEȚI ȘI „GHICITOARE”

Percheziții ample ale polițiștilor buzoieni la locuințele a două femei și doi bărbați din municipiul Buzău. Femeile, de 39 și 47 de ani, sunt acuzate că au înșelat mai multe persoane, cărora le-au spus că au puteri supranaturale și pot să le rezolve problemele personale. La rândul lor, concubinii celor două buzoience sunt suspectați de proxenetism. ”Ghicitoarele”, alături de concubinii lor, ar fi câștigat din aceste “afaceri” 1 milion de lei.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate mașini de lux, zeci de telefoane mobile, dar și sume mari de bani.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, iar cele două femei au fost reținute pentru înșelăciune, prin metoda ghicitului. Instanța urmează să decidă dacă cele patru persoane vor petrece după gratii în perioada cercetărilor.

Related posts