Actorul Dan Puric, despre Calea Eroilor din municipiul Buzău „Este zidul românesc al suferinței noastre”

Leonard Bunilă Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, Dan Puric, a fost desemnat, săptămâna trecută, Cetățean de onoare al municipiului Buzău. Actorul, regizorul și publicistul născut în orașul Nehoiu s-a arătat surprins de gestul municipalității buzoiene. Deși a fost numit cetățean de onoare și în alte orașe, Dan Puric spune cel de la Buzău este unul special, Buzăul fiind județul unde s-a născut și unde a copilărit. La finalul ședinței, Dan Puric a acordat un interviu, în exclusivitate, publicației „Scurt pe 2”.   Reporter: Domnule Puric, ați fost desemnat…

Detalii

Sublocotenentul Doru Marian Cocioabă, pompierul buzoian care a obținut locul I, la Spartan Sprint România 2019, alături de colegii săi din țară ,,Spartan a fost o noutate şi sper eu că este doar începutul. Simt că am bifat încă un punct pe harta vieţii”

Dana Sin Absolvent al Universităţii Alexandru Ioan Cuza –Iaşi, Facultatea de Educaţie Fizică și Sport, specializarea Atletism, sublocotenentul Doru Marian Cocioabă a practicat atletism de performanţă timp de 12 ani câştigând numeroase medalii. El este ofiţerul care se ocupă cu pregătirea pentru intervenţie şi a capacităţilor motrice a tuturor pompierilor buzoieni.  Totodată, sublocotenentul Doru Marian Cocioabă a câștigat recent alături de colegii pompieri din toată țara, locul I la Spartan Sprint România 2019, o competiție extreme de solicitantă, unde cei peste 400 de participanți au avut de parcurs mai mult…

Detalii

Ioana Teodora Todorescu, o tânără buzoiancă pentru care voluntariatul este o lege a firii : “Zona culturală ar trebui să fie una de comfort pentru fiecare tânăr”

Dana Sin Ioana Teodora Todorescu, un nume care cu siguranță îmi va rămâne întipărit în minte. De ce? Pentru că este unul dintre tinerii care, imediat ce a terminat Colegiul Național ,,B.P.Hasdeu”, a ales ca drum în viață să se implice în proiecte extrem de ambițoase, ce au menirea de a-i ajuta pe cei din jur. Voluntariatul pentru ea este o lege a firii. Este o tânără care te impresionează prin modul matur cu care abordează problemele vieții, acolo unde există, și mai ales prin faptul că alege să facă…

Detalii

Marian Rădulescu, despre calitatea finaliștilor care vor participa la Festivalul Folcloric Mihai Florea: ”Nu vom accepta în finală concurenți care vor lua medii sub 9”

Alina Răducan Pe 7 noiembrie la Sala Radio din București are loc Festivalul Folcloric Mihai Florea, organizat de Marian Rădulescu în memoria marelui om de radio, originar din Buzău. La eveniment pot participa tineri între 15 și 25 de ani, bine pregătiți, care au de pregătit două piese și de trecut printr-o preselecție. Despre festivalul făcut din pasiune și din apreciere față de adevăratele valori ale folclorului românesc, cerințe și mod de desfășurare, aflăm dintr-un interviu acordat Scurt pe 2 de către organizatorul acestuia, președintele Asociației Ra-Libris, Marian Rădulescu. Alina…

Detalii

Roxana Constantinescu, președintele Crucii Roșii Buzău despre balul caritabil de pe 4 octombrie: ”Vrem ca invitații la bal să rămână cu sentimentul bun că au fost utili societății”

Alina RĂDUCAN După mai mulți ani de pauză, Crucea Roșie Buzău reia tradiția organizării balurilor caritabile. Anul acesta balul Crucii Roșii se va desfășura pe 4 octombrie, iar scopul lui este de a strânge banii necesari achiziționării unei mașini 4×4. Cu ajutorul acesteia voluntarii ar putea ajunge mai ușor la beneficiarii aflați în zonele izolate. Oricine poate participa la acest bal în schimbul sumei de 100 de lei pentru meniu și a unei donații minime de 100 de lei. Cum pregătește echipa de voluntari balul, ce tematică specială va avea…

Detalii

Oana Mocanu despre primul contact al părinților și copiilor cu o grădinița privată: ”Odată veniți la Gărgărița, îi vom convinge că este locul potrivit pentru fiecare copil!”

Este prima grădiniță privată din Buzău, iar anul acesta a împlinit deja 10 ani. De-a lungul întregii activități a devenit o reală alternativă la sistemul de stat, una care pune accentul pe dezvoltarea integrată a copiilor, pe activități diverse și pe contactul permanent copil-grădiniță-părinte. Ce avantaje poate avea un copil la o grădiniță în sistem privat, cum se desfășoară o zi obișnuită de gărgăriță și când se va deschide noul centru de alternativă educativă Montessori pentru cei mai mici dintre copilași, aflați dintr-un interviu acordat în exclusivitate săptămânalului Scurt pe…

Detalii

Irina Croitoru, membră a trupei Kronos despre sentimentele pe care le au pe scenă: ”Bucuria cea mai mare o avem atunci când cântecele noastre ajung la sufletele celor dragi”

Sunt active pe piața muzicală încă de când erau mici, iar de-a lungul timpului și-au făcut loc în inimile publicului prin perseverență și talent. Andreea și Irina, cele două membre ale trupei Kronos au decis să facă o schimbare majoră anul aceasta și cu această ocazie s-au relansat, asigurându-se că sunt peste tot unde publicul cere prezența lor. Cu ce amintiri au rămas fetele din concertele la care au participat toată vara, cu ce surprize ne întâmpină toamna aceasta și cu câte piese noi și-au propus să ne încânte până…

Detalii

Dj Speed despre legătura sa specială cu publicul: ”Când transmiți emoții și stare de bine, primești același lucru”

Alina Răducan Visul său a început la 15 ani, când din pură pasiune a început să mixeze și s-a materializat ani mai târziu, după ce a întreținut atmosfera la cele mai hot festivaluri ale verii: Untold și Neversea. Ce i-a plăcut cel mai mult la festivalurile care au devenit un adevărat fenomen, cum a fost atmosfera și ce planuri are pe viitor, dat fiind faptul că a intrat deja în lumea mare, aflați dintr-un interviu acordat în exclusivitate săptămânalului Scurt pe 2 de Dj Speed. Alina Răducan: Cum ai îmbrățișat…

Detalii

Silviu Dragomir, fondator Tempo Anticafe despre importanța timpului: ”Felul în care ne petrecem timpul face diferența între succes și mediocritate”

Alina Răducan Este cunoscut pentru diversele proiecte în care a fost implicat, are experiență în managementul echipei și în vânzări, iar recent a hotărât să pună bazele unei noi faceri, în care timpul stă la loc de cinste. Cui se adresează, cu ce evenimente vrea să se remarce în comunitatea locală și ce își propune să schimbe odată cu acest concept unic în Buzău, aflați dintr-un interviu acordat în exclusivitate Scurt pe 2 de Silviu Dragomir. Alina Răducan: De la ce a plecat ideea acestei afaceri? Silviu Dragomir: Era prin…

Detalii

Ștefan Nedelcu, președintele Clubului Sportiv Dance-Cool despre motivația copiilor care vin la cursurile de dans: ”Copii au învățat de la antrenorii-războinici să nu se lase niciodată bătuți!”

A pus bazele unui club sportiv cu mult timp în urmă, pornind de la pasiunea celor trei fii, iar acum aceștia au ajuns să îndrume, la rândul lor pașii unor prichindei spre dansul sportiv. Sunt războinici, după ce o țară întreagă i-a susținut în cele mai grele probe ale emisiunii Exatlon, dar s-au întors tot la marea lor dragoste, dansul. Care este istoria clubului, cum s-a desfășurat cel mai recent eveniment care a combinat dansul, activitatea socială și probele sportive, care este cel mai de preț lucru pe care l-au…

Detalii