BUGET SUPLIMENTAT LA SPITALUL JUDEȚEAN

Autoritățile buzoiene se implică pentru a ajuta Spitalul Județean de Urgență să facă față crizei sanitare fără precedent, din această perioadă. Deoarece valul 4 al pandemiei de Covid-19 a umplut până la refuz secțiile Covid ale unității medicale, cheltuielile fiind mult mai mari decât de obicei, conducerea Consiliului Județean Buzău a decis suplimentarea bugetului pe acest an al celui mai mare spital din județ. Astfel, Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit, astăzi, 500.000 de lei, printr-o rectificare bugetară aprobată în cadrul unei ședințe extraordinare. Suma de 500.000 de lei…

Detalii

RAMPĂ DE LANSARE PENTRU TINERII ACTORI

Unii dintre cei mai talentați tineri actori și regizori români au ocazia să impresioneze spectatorii la Teatrul „George Ciprian” din Buzău într-o stagiune specială dedicată lor. Este vorba de „Săptămâna Teatrului Tânăr”, eveniment ajuns la ediția a VIII-a și care se desfășoară în perioada 29 septembrie – 3 octombrie. Organizatorii promit spectacole de teatru cu teme diferite, pentru toate vârstele și gusturile. Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” se desfășoară, și în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Petre Emanoil Neagu, președintele instituției, îi așteaptă pe buzoieni în număr cât mai mare la spectacolele din cadrul festivalului.…

Detalii

ÎN CAUTARE DE NOI SOLUȚII

Autoritățile buzoiene caută noi soluții pentru reabilitarea drumului județean care leagă localitatea Berca de obiectivul turistic Vulcanii Noroioși. Recent, conducerea Consiliului Județean Buzău a anunțat că specialiști din cadrul instituției pregătesc un proiect care prevede modernizarea drumului între Drumul Național 10, în zona Berca, până la Chiliile, care include și tronsonul de drum care duce către Vulcanii Noroioși. Deoarece va fi un proiect mai amplu, autoritățile județene speră să poată accesa mai ușor fonduri guvernamentale. Din păcate, din cauza birocrației – mai ales atunci când vine vorba de proiecte de…

Detalii

BANI PENTRU FOTBAL

Consiliul Județean Buzău a aprobat, ieri, alocarea unui milion de lei pentru echipa de fotbal FC Buzău. Astfel, Consiliul Județean devine instituție care alocă bani pentru echipa din Crîng, în noua formulă de acționariat. Timp de două luni și jumătate, FC Buzău a activat din banii investitorului privat, care a alocat peste 100.000 de euro. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu ar dori, însă, ca la FC Buzău să fie promovați mai mulți jucători tineri, considerând că jucătorii experimentați folosiți de Cristi Pustai ar putea să facă un pas…

Detalii

PODUL DE LA VADU PAȘII, APROAPE DE FINAL

Construcția noului pod de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, se apropie de final! O arată imaginile suprinse cu o dronă, zilele trecute, de către un internaut pasionat de lucrările de infrastructură din țară. Din imagini se observă că pe toată lungimea podului a fost turnat asfalt, iar în prezent muncitorii  lucrează la amenajarea intrării pe pod dinspre Vadu Pașii. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat, recent, că podul va fi inaugurat la sfârșitul lunii viitoare. Totodată, autoritățile au decis ca vechiul pod, proiectat de celebrul arhitect…

Detalii

 „BUZĂU LAND”, APROAPE SĂ DEVINĂ GEOPARC UNESCO

„Ținutul Buzăului” va intra, cât de curând, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Conducerea Consiliului Județean Buzău anunță că, în prezent, se fac ultimii pași birocratici, iar luna viitoare, o echipă de raportori din partea UNESCO se va deplasa în județul Buzău pentru evaluarea la fața locului și acordarea avizului final. În contextul vizitei raportorilor UNESCO, Consiliul Județean Buzău a început semnalizarea teritoriului Geoparcului „Ținutul Buzăului”, cu montarea indicatoarelor turistice și a panourilor informative. „Buzău Land” – așa cum va fi recunoscut la nivel internațional „Ținutul Buzăului” – include…

Detalii

PARTENERIAT PENTRU ATRAGEREA DE BANI EUROPENI

Județul Buzău a făcut un nou pas în realizarea unui parteneriat cu județele Vrancea și Prahova, pentru dezvoltarea unor investiții teritoriale integrate în cele trei județe. Consiliul Județean Buzău și-a desemnat, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare, reprezentanții în cadrul Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară ce reunește cele trei județe. Este vorba despre președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și de Liliana Nicolae, director executiv Direcției de dezvoltare regională. În baza acestui parteneriat interjudețean, specialiștii din Buzău, Prahova și Vrancea vor întocmi proiecte comune ce vor fi propuse…

Detalii

PROIECT DE DEZVOLTARE, DERULAT LA NIVEL JUDEȚEAN

Județul Buzău va avea propriul program de dezvoltare locală din care vor putea primi finanțate proiectele derulate de primăriile din tot județul, dar în special de localitățile mici, fără bugete mari și cu oportunități limitate de investiții. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean, instituției, Petre Emanoil Neagu, care a anunțat că va iniția o rundă de consultări, pe acest subiect, cu toți liderii grupurilor politice reprezentate în forul județean. Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi derulat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar ideea reprezintă…

Detalii

STAND VIRTUAL, LA TÂRGUL DE TURISM

Consiliul Județean Buzău este prezent și în acest an la Târgul de Turism al României, eveniment ajuns la cea de-a 44-a ediție. Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, organizatorii au decis ca ediția din acest an să se deruleze exclusiv în format virtual, pe o platformă special creată: virtual.târguldeturism.ro. Consiliul Județean Buzău va participa la Târg cu propriul stand virtual. În cadrul standului virtual al Buzăului vor fi prezentate toate obiectivele turistice importante din județ. În acest fel, autoritățile speră să atragă un număr cât mai mare…

Detalii

SPRIJIN PENTRU TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI

Consiliul Județean Buzău ar putea intra în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Transport, creată pentru asigurarea transportului cu autobuzele TransBus în comunele județului. Asta înseamnă că instituția ar putea suporta o parte din subvenția pentru transportul călătorilor în comunele din jurul municipiului Buzău. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, afirmă că, înainte de a face acest pas, trebuie să se convingă că aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este benefică pentru toți locuitorii județului. Neagu nu dorește ca locuitorii din alte zone ale județului să fie dezavantajați. În perioada…

Detalii